Rîmnicean Sărat

Kid Cann

2012-01-17T15:57:00.000+02:00

Probabil ca nu va spune nimic numele de mai sus. Intamplarea a facut sa descopar si un altfel de ramnicean decat cei cu care m-as mandri, dar povestea lui e una destul de fascinanta. Doar locul nasterii si primii doi ani din viata il leaga pe personajul nostru de Rimnic, restul petrecandu-se peste ocean.

Pe numele sau adevarat Isadore Blumenfeld, acesta s-a nascut la 1900 intr-o familie de evrei din Rimnicu Sarat (sau Rumnesk, dupa findagrave.com) care au emigrat in 1902 in America, stabilindu-se la periferia orasului Minneapolis, Minnesota.
In copilarie a abandonat scoala incercand sa stranga bani pentru familie din vanzarea de ziare pe strada. Nu era chiar asa simplu pentru ca cele mai bune zone se obtineau cu forta. De aceea, inca de atunci a fost implicat in rafuieli violente cu alte gasti din Minneapolis, conflicte care au continuat si cand, impreuna cu fratii sai Harry si Yiddy, s-au implicat tot mai puternic in afaceri ilicite precum taxe de protectie, prostitutie sau contrabanda cu alcool.

Apogeul "carierei" sale a fost insa in perioada prohibitiei, cand a devenit un adevarat gangster, fiind asemanat cu celebrul Al Capone (cu care, de altfel, a si colaborat). Principala preocupare a acestuia a fost traficul ilegal cu alcool, principalii furnizori fiind importul din Canada (pentru o presupusa fabrica de parfumuri) si fermierii locali care produceau o bautura distilata numita moonshine. "Piata de desfacere" era formata, in special, din metropolele Chicago (Al Capone) si New York (familia Genovese).

Puterea in continua crestere a mafiei evreiesti din oras de la sfaristul anilor '20 a fost pusa la un moment dat la indoiala de catre irlandezi, dar o intelegere tacita a facut ca zonele de influenta sa fie impartite. De asemenea, in urma anchetelor care dezvaluiau activitatile infractionale, dar si legaturile cu oamenii politici corupti, mai multi ziaristi au sfarsit asasinati. O alta ilegalitate celebra a acestuia a fost fraudarea companiei locale de transport cu ocazia trecerii de la tramvaie la autobuze diesel, cand a valorificat pe piata neagra deseurile metalice.

Condamnarea lui Blumenfeld la inchisoare a venit abia in 1961, cand a primit 8 ani de detentie pentru prostitutie si tentativa de mituire a unui judecator. Chiar si in timpul detentiei a fost implicat in activitati infractionale legate de unele cazinouri din Las Vegas. A fost eliberat conditionat in 1964, stabilindu-se in Florida, unde si-a continuat viata de mafiot.
Impreuna cu cativa amici gangsteri, Kid Cann a controlat cateva afaceri dubioase in domeniul imobiliarelor, spalarii de bani si fraudelor la bursa. Toate acestea i-au adus sume importante de bani, la moartea sa din 1981 avand o avere estimata la 10 milioane de dolari din care a facut si cateva acte caritabile. In ultima parte a vietii, chiar i s-a propus sa-si scrie autobiografia, dar a refuzat.
In Minnesota, numele sau este legat, in prezent, de numeroase povesti, acesta ajungand la un rang de adevarat erou urban. Tot la nivel de legenda a ramas si porecla de Kid Cann, existand opinii ca ar fi de la tentativa de a se apuca de box, dar si de la rafuielile din cartier. Ambele au fost negate de Blumenfeld.

Despre valea Rimnicului

2011-11-22T12:14:00.000+02:00

Am gasit recent un blog foarte interesant despre partea superioara a vaii Rimnicului, zona de la Dumitresti in amonte.
Pentru cei cu origini pe acolo, dar si pentru oricine este interesat, linkul este:
http://sorinprof.blogspot.com,
iar daca vreti un exemplu, uitati mai jos:

Numai respect

The Poppy Appeal

2011-11-17T01:29:00.001+02:00

Titlul acestui articol este inspirat din ceea ce am vazut in ultima escapada externa, la Londra. In aceasta perioada, peste tot in oras, oamenii purtau (in piept, pe geanta, pe masina, bicicleta, etc) o floare de mac, in onoarea si pentru a strange fonduri destinate eroilor britanici si familiilor acestora. www.poppy.org.uk/

Ideea calatoriei a aparut prin august, cand am luat biletele la o cunoscuta companie aviatica din Adunatii Copaceni, ulterior facand si rezervarea locurilor de cazare care n-au fost nici prea departe de centru, nici prea scumpe. Inca de pe atunci principalele temeri erau in legatura cu vremea si preturile ridicate din capitala Angliei, lucruri care s-au dovedit in mare parte false mai tarziu.
Chiar din momentul in care am aterizat la Luton, coborand dintr-un avion plin cu toate categoriile de oameni (nou nascuti si batrani, saraci si mai avuti, etc.), am fost un pic descurajati de ceata britanica, dar moralul si-a revenit pe masura ce avansam cu trenul spre Londra. Primele informatii le-am capatat de la doua batranici amabile care ne-au asigurat ca vom avea o vacanta nederanjata de ploaie

.
Ajungand in impunatoarea statie St. Pancras International (capatul Eurostarului care vine de la Paris) am facut formalitatile necesare deplasarii cu usurinta, achizitionand cardul Oyster pay-as-you-go, ne-am orientat pe harti si am demarat in tromba in aventura britanica.
Prima impresie, metroul (sau The Tube), care acoperea toata metropola, dar parca nu era la fel de cuprinzator ca cel din Paris. In schimb, era cu mult mai vechi si denumirile liniilor nu erau numerice (plictisitor), ci inspirate din numele strazilor: Picadilly, Victoria, Bakerloo, District, Metropolitan, Circle sau Northern. Pentru cei care vor merge, atentie la validarea cartelelor, atat la intrare, cat si la iesire pentru calcularea corecta a pretului.

Neavand prea mult timp la dispozitie, dupa-amiaza de duminica a fost alocata zonei din jurul hostelului la care am stat (www.yha.org.uk), South Kensington pentru cunoscatori. Avand si avantajul amplasarii alaturate, Natural History Museum (Antipa londonez), Victoria&Albert Museum si Science Museum au fost primele bifate. Nu v-am spus. Toate muzeele de stat din Londra au intrarea gratuita, dar au la intrare o urna in care poti contribui cu niste banuti pentru buna desfasurare a activitatii. La NHM era foarte aglomerat, cele mai interesante parandu-mi-se zonele cu dinozauri si panourile interactive despre corpul omenesc.

V&A nu prea m-a incantat decat prin curtea interioara cu un gazon desenat parca. Poate iubitorii de arta l-ar aprecia mai mult.

Piesa de rezistenta a zilei a fost Science Museum, care, pe mine, m-a impresionat, pur si simplu. Vedeai acolo toata istoria stiintei si a tehnicii, pornind de la motoarele cu aburi, prima locomotiva din lume si alte descoperiri de acum 2-3 secole si mergand pana la masini de Formula 1, capsule spatiale si o zona intreaga destinata futurologiei.

In ziua a doua, poate si datorita diferentei de fus orar, eram treji de la prima ora, hotarand sa vedem cum arata zona de business ridicata intre meandrele Tamisei din estul Londrei. Canary Warf, caci asa se numeste, este gazda sucursalelor englezesti ale principalelor banci si institutii financiare mondiale. Cred ca aici e unul dintre putinele locuri din Europa unde "peisajul" se aseamana foarte mult cu cel din America. De voie, de nevoie am interactionat cu diferite persoane pe strada pentru a ne orienta catre urmatoarele obiective, iar impresia personala e ca amabailitatea (deh, aici s-a nascut cuvantul GENTLEMAN) e una dintre calitatile londonezilor. Oameni care se indreptau grabiti catre serviciu s-au oprit din drum si ne-au explicat in detaliu, in masura in care stiau, directia pe care trebuie s-o urmam. Unii chiar ne-au spus sa-i urmam, pentru a ne arata traseul (PS: destul de rapizi indivizii).

Locul in care se vede cel mai bine istoria de ev mediu de la ei este Tower of London. Asezarea, constructia, exponatele, ghizii si chiar corbii contribuiau in egala masura la aerul medieval interesant.

Alaturi de cetate era celebrul Tower Bridge, dar, din pacate, in perioada "invaziei rimnicene" (6-10 noiembrie 2011) nu era programata nicio ridicare pentru a trece vreo corabie sau ceva de gen spre a vedea si noi minunea tehnicii de acum cateva secole.

In schimb, am trecut pe deasupra cu unul dintre numeroasele autobuze rosii double-decker care alcatuiau flota transportului in comun de suprafata (la ei tramvaie sunt doar la periferie) si care ne-a dus mai aproape de centru pana in zona Millenium Bridge, un pod pietonal interesant care traverseaza Tamisa intre Tate Modern si zona catedralei St. Paul.

Pentru a demonstra ca si protestele sunt globale, si aici erau instalate cateva zeci de corturi dupa modelul Occupy Wall Street.

Am continuat prin zona cea mai aglomerata a lor (Trafalgar Square, Picadilly Circus, Regent Street si Oxford Street), unde cateva magazine cu reduceri sporeau aspectul de furnicar, atragand ca un magnet posesorii de "cascaval". Spre deosebire de alte tari, mai orientale, aici se aprinsesera deja cu mare fast luminitele de sarbatori.

Trafalgar Square

Picadilly Circus

Ripley's Believe it or Not

Oxford Street

Marble Arch

Dupa-amiaza (cam scurta, ca venea seara pe la 4 si ceva) am petrecut-o in Hyde Park si Kensington Gardens. Aici, ca si in toate celelalte parcuri, de altfel, era o "invazie" de veverite, porumbei, gaste, rate, lebede si alte inaripate, astfel incat ziceai ca esti la zoo. Clasic englezesc, destui stateau intinsi pe iarba, in ciuda temperaturii de noiembrie si a vantului care batea destul de tare.

Undeva intr-un colt de parc, urmasii lui Jonny Wilkinson se antrenau, demonstrandu-ne de ce noi suntem la ani lumina in ceea ce priveste sportul porcilor practicat de gentlemani.

Fiind presati de intuneric, am trecut in graba pe langa Albert Memorial si Kensington Palace (care oricum era inchis) si ne-am indreptat catre zona in care eram cazati.

Kensington Palace

Albert Memorial

Ziua trei ne-a indreptat catre zona centrala unde sunt cele mai importante institutii din Londra. Luand autobuzul din apropierea hotelului, am ajuns destul de rapid la Gara Victoria, de unde per-pedes am cutreierat zona de acolo catre cheiul Tamisei. Dupa ce am vazut catedrala Westminster, ne-am apropiat de abatia cu acelasi nume, aici ramanand impresionati (fara sa exagerez) de imensa desfasurare in onoarea eroilor britanci despre care am zis si mai sus. Toata curtea era impartita in zone pentru diferitele categorii: aviatie, marina, artilerie, infanterie etc, pline de cruciulite din lemn in miniatura cu flori de mac atasate. Frumos, dar, in acelasi timp cutremurator.

Westminster Abbey

Big Ben, Parlamentul si zona podului Westminster au fost un excelent prilej pentru a incerca niste poze care sa importalizeze cele mai interesante cladiri.

Big Ben

Traversand centrul orasului pe langa cunoscuta Downing Street (resedinta primului ministru englez), Muzeul Cavaleriei si, mai ales, Parcul St James cel plin de viata, am ajuns la Palatul Buckhingam. Spre dezamagirea noastra, am nimerit fix in ziua in care nu se tinea ceremonia de schimbare a garzii.

Muzeul Cavaleriei

Informandu-ne ca parada va fi a doua zi, urmatoarele tinte au fost British Museum si National Gallery, in care ne-am petrecut toata dupa-amiaza. Poate ca unii ar zice ca a fost putin timp alocat, dar, incercand sa nu fiu ipocrit, va spun ca multe exponate nu merita prea mare atentie. Intr-adevar, multe lucruri interesante, in special partile interactive si zona dedicata ceasurilor, de la cel mai vechi pana la cel mai modern, unele avand chiar si mecanisme active care m-au tinut cateva zeci de minute atent. In rest, mumii egiptene, coloane grecesti, statuete cu Budha si multe alte chestii pe care britanicii nu le-ar fi avut daca n-ar fi fost mare imperiu, vorba unui amic.

British Museum

National Gallery

Trafalgar Square

Venind noaptea de-a binelea si mergand pe strazi, mi-am adus aminte de sfatul primit de la cineva care imi recomanda sa asist la o sedinta a Parlamentului. Zis si facut. Dupa cateva formalitati, cam ca la aeroport, eram la cativa metri in spatele membrilor din Camera Comunelor care dezbateau aprig teme legate de sistemul bancar sau despre o cale ferata de mare viteza in Anglia. N-am poze pentru ca nu ne-au dat voie. Am in schimb, cateva poze de noapte cu cladirile vazute din afara.

Ultima zi a foat mai mult la liber, urmand sa "bifam" ce ramasese de vazut si sa descoperim locuri mai putin cunoscute sau planificate. Stiind ca este tot in zona in care suntem cazati, dimineata am ajuns pe jos pana in locul in care si-au "facut de cap" doi dintre cei mai cunoscuti fotbalisti romani: Dan Petrescu si Mutu, primul in sensul bun, iar celalalt...se stie.

Pentru ca la 11:30 avea loc schimbul garzii, eram acol deja cu vreo ora inainte, dar degeaba. Altii mai vrednici ocupasera deja toate locurile de langa gard pentru a vedea mai bine. Supararea ne-a mai trecut atunci cand am vazut ca toata parada se desfasura atat in curte, cat si pe strazile din jurul palatului, prinzand destule instantanee interesante.

Spre pranz am mai cutreierat un pic strazile, acompaniati de sirene si zgomot de elicoptere. De ce? Pentru ca in Londra era programat un protest, iar fortele de ordine, speriate de ce fusese cu vreo 3 luni inainte, erau in alerta maxima.

Cateva bulevarde centrale erau aproape complet evacuate, asa ca am fost nevoit sa luam metroul pana la Tate Modern, o fosta centrala transformata in muzeu unde am descoperit minunile artei moderne.

Inserandu-se, am trecut, rontaind alune glazurate, pe langa alte doua locasuri de cult, destul de celebre: Biserica Scientologica, dar si misterioasa biserica a Cavalerilor Templieri si ne-am indreptat alene catre "casa". Urma sa ne trezim la 5 si ceva a doua zi.

Temple Church

Ca sa trag cateva concluzii, Londra e un oras distins, bogat chiar. Daca la Paris sau Roma vedeai peste tot numai scutere si masini din cele mai mici, aici limuzinele (Mercedes, BMW, Rolls, Bentley), SUV-urile si supersportivele (Porsche, Lamborghini, Ferrari, Aston Martin, Jaguar) erau la ele acasa, aratand nivelul de trai.

De asemenea, conationalii nostri de care nu prea suntem mandri nu erau prezenti decat rar, sporandu-mi impresia de oras civilizat. De asemenea, intr-un ziar de acolo am gasit un articol in care se lauda in cel mai frumos stil frumusetea Romaniei, fara niciun interes special.
In drumul de intoarcere spre casa, dupa cateva mici emotii la aeroport (nu mai vroiau sa ne trimita acasa), am ajuns intr-o Romanie mult mai zgribulita si mai neatractiva, meteorologic vorbind.

Acestea fiind zise, ne pregatim pentru urmatoarea iesire europeana, desi usurel se cuibareste si ideea unei traversari de ocean, dar pe termen mai lung. "Lumea vorbeste" ca ar fi un oras cu "B" :)
Numai respect

Viata la tara

2011-10-11T10:24:00.000+03:00

Desi atunci cand am ales titlul, m-am gandit la melodia celor de la Pasarea Colibri, un clip recent ma face sa-mi regandesc parerile despre satul romanesc

Aceste imagini sunt menite sa-mi confime inca o data ca taranii nostri s-au emancipat.
Daca doriti sa revedeti, mai sunt cateva, un pic mai vechi:

Numai respect

Let's do it Romania.

2011-09-21T09:38:00.000+03:00

Pentru toti cei care s-au saturat de mizeria de orice fel din aceasta tara

www.letsdoitromania.ro

Tot mai sus

2011-09-13T23:32:00.006+03:00

Titlul a fost ales in urma unui sondaj la care au raspuns cei 6 cititori ai acestui blog (impresionant, nu?) care au avut de ales intre titlurile unor melodii referitoare la inaltimi. A castigat Moga.
De mult timp imi doream o iesire ca cea avuta acum cateva zile. Ocazia s-a ivit, asa ca doar vremea putea sa ne mai puna piedica.
Asadar, Transalpina cea proaspat asfaltata era obiectivul si dis-de-dimineata ne-am luat talpasita din capitala pe binecunoscuta A1. Dupa o scurta escala la Rimnic (Valcea, nu Sarat) de unde am imbarcat doi vechi amici de calatorie, Laura si Victor (La multi ani!), ne-am continuat drumul pana la primele obiective incluse in periplul nostru de sfarsit de saptamana: Polovragi si Pestera Muierilor.
Scurta pauza de la Polovragi a fost destinata manastirii, iar la pestera aflata la intrarea in Cheile Oltetului n-am mai apucat sa intram pentru ca ar fi trebuit sa asteptam prea mult.

Pestera Muierilor in schimb n-a fost ratata, fiind cea mai frumoasa din cate am vazut eu pana in prezent (cealalta fiind Dambovicioara). Destule portiuni in care mi-am amintit cum se face mersul piticului si cam mult de mers de la iesire inapoi pana la masina lasata la vreun kilometru distanta, in parcare, dar a meritat 100%.

Dupa alte cateva zeci de minute de mers, am ajuns si in partea cea mai frumoasa a calatoriei: Transalpina. Porneste de la Novaci si urca destul de abrupt spre Novaci si mai sus in Parang, culminand cu altitudinea maxima de peste 2100 de metri in pasul Urdele. Desi nu exista inca parapeti, acest drum este intr-o stare excelenta (deocamdata), din fericire (usureaza accesul intr-o zona superba) sau din pacate (ajung prin zona destule specimene care ar trebui sa stea in cusca).

Mergand in continuare spre nord, am inceput sa coboram, iar la Obarsia Lotrului am parasit soseaua care merge spre Sebes si n-em indreptat catre valea Oltului cu opriri la Vidra (superb peisaj, dar sinistru mai arata hotelurile abandonate) si Voineasa ca sa mancam. Nu-mi sta in obisnuinta, dar NU va recomand sa mancati la restaurantul hotelului Zan. Desi pastravii se zbateau veseli in toate apele din apropiere, pretul unei portii era ca si cum ar fi fost adusi de la mii de kilometri sau era special adaptat la bolizii din parcare intre care Sandelul si-a gasit timid un locsor.

Seara ne-a gasit la o scurta plimbare prin Zavoiul valcean si apoi la odihna in Ostroveni, punand la cale ce urma sa facem a doua zi.
Auzind impresii destul de frumoase, pe la orele pranzului am plecat catre Cabana Cozia. Undeva pe la Calimanesti se traverseaza Oltul si, dupa ce se trece prin cateva sate, drumul forestier porneste catre inaltimi. Desi pe alocuri este destul de accidentat si trebuie parcurs cu atentie, ajungi fara probleme cu orice masina obisnuita la 1500 de metri pentru a admira panorama superba ce se deschide peste valea "fluviului sacru oltenesc", dar si spre creasta Fagarasului.

Pentru ca a doua zi era luni si trebuia sa revenim si la sursele multinationale de finantare (a se citi locuri de munca), spre seara ne-am intors fara prea multa tragere de inima spre casa. Aglomeratie mare pe autostrada si multi soferi inconstienti care au impresia ca pot face la 130 km/h manevre pe care le fac atunci cand merg cu viteza melcului prin intersectia de la Razoare.
Traseul a fost asta:

View Larger Map

Sa revenim la titlu.

Guess Who & Moga - Tot mai sus

Numai respect.

Stiri locale

2011-09-13T14:14:00.000+03:00

Desi unii dintre voi asteapta cronica ultimei calatorii, intrerupem programul pentru o stire importanta de interes local.
Conform Revistei Kamikaze, locuitorii satelor din jurul Rimnicului sunt deosebit de sensibili.

Biletelul matrimonial de mai sus a "naufragiat" tocmai pe o plaja din tara vecina si prietena Bulgaria. Apreciati voi sensibilitatea, ca eu am ramas mut.

Excursie de o zi

2011-08-28T10:55:00.001+03:00

Desi am avut minivacanta cu ocazia sarbatorii de Sf. Maria, nu prea am avut multe posibilitati de calatorie din cauza lipsei, pentru moment, a mijlocului de transport (Sandelul).

Asadar, trenul ne-a fost de mare ajutor in mini-excursia de o zi pe care am avut-o la Busteni si imprejurimi.

Prima oprire a fost la Castelul Cantacuzino din Zamora, foarte frumos ca amplasament, amenajari si arhitectura, dar destul de piperat ca pret.

Mini-drumetia urmata a fost catre Gura Diham, parcurgand bine-cunoscuta vale a Cerbului care cred ca era mai aglomerata decat bulevardele din Bucuresti la acea data. "Convietuiau" la un loc, intr-un zumzet general, familii venite sa locuiasca acolo la cort sau la rulota toata vara si grataragii de week-end. Racirea alimentelor sau a berii era naturala, paraiasul facand fata cu brio.

Dupa un picnic pe malul apei,

am observat ca in zona avea loc si un concurs de enduro, prilej sa asistam si la spectacolul motocicletelor.

S-am incalecat pe-o sa (nu de motocicleta), si v-am spus povestea asa.

In Oltenia si Banat, aproape deloc n-a plouat

2011-06-14T23:58:00.001+03:00

Din pacate, nu prea am mai scris pe aici, dar acum a venit momentul.

De ceva timp asteptam mini vacanta de Rusalii si planul era clar ca mergem la Cazanele Dunarii. Prognoza meteo insa nu tinea cu noi si pe zi ce se apropia 11 iunie, in Bucuresti ploua tot mai des, iar Busu, Romica Jurca si ceilalti nu ne dadeau sperante pentru calatoria dorita.

Facusem o tentativa de plan B, in caz de vreme urata, fiind aproape chiar de a renunta in dimineata plecarii cand in Bucuresti ploua torential, dar, pana la urma, am plecat, zicandu-ne "fie ce-o fi".

Sperantele ne-au fost rasplatite si, dupa ce am strabatut prima autostrada a tarii printre stropi mari cu o ureche la stirile despre vreme de la radio, am intrat in tara prazului intampinati de un cer senin care a tinut mare parte din traseul facut in cele 3 zile. Cateva picaturi razlete si o temperatura primavaratica au fost ingredientele climatice ale turului prin Oltenia si Banat.

Desi am fost doar in trecere, Slatina mi-a lasat o impresie frumoasa si nu spun asta pentru ca am multi prieteni de pe acolo. Bara', dai o bere :)

Prima oprire a fost insa in capitala Republicii Oltenia, unde pentru vreo ora am admirat Teatrul Marin Sorescu, Universitatea si inca alte cateva obiective din centrul orasului.

Trecand prin renumita "metropola" Strehaia, am fost atrasi tot mai mult de Dunare, cu care ne-am intalnit la Drobeta Turnu Severin si nu ne-am despartit pentru ceva timp.

Primul obiectiv pe care il aveam a fost sa facem o croaziera spre Cazane, dar informatiile stranse anterior erau vagi si foarte putine. Prin urmare, am purces la a cauta "mijloace de transport", gasind in Orsova intr-un final un vaporas inchiriat de niste nuntasi, pe care am primit si noi (+alti cativa turisti) un coltisor unde sa stam.

Cateva adieri mai serioase de vand n-au reusit sa mareasca prea mult valurile, asa ca toata plimbarea a fost lina si placuta, vazand Cazanele, statuia lui Decebal sau manastirea Mraconia acompaniati de acorduri de nunta banateana.

Dupa ce "Titanicul" a tras cu emotii la chei, am pornit sa savuram Clisura Dunarii, parcurgand pana spre seara toata zona dintre Osova si Dubova. Dupa cateva tentative esuate, am gasit o cazare "luxoasa" la un pret rezonabil, avand incluse in pret atat privelistea de vis cat si o scurta istorie a zonei de la gazda.

Ziua doi a fost destinata unui "scurt" tur al sudului Banatului, pornind spre vest de-a lungul batranului fluviu printr-o zona superba cu muntele in drapta, iar Dunarea si malul sarbesc in stanga. Foarte putine masini, sate uitate de lume, peisaje naturale mirifice, vechi vestigii istorice, o vipera care isi schimba pielea, multi pescari pasionati si cateva cladiri ciudate la vecini (daca poate sa-mi spuna cineva ce e cladirea aceea mare acoperita cu sticla, raman dator), astea au cam fost punctele de interes in calatoria duminicala spre Moldova Noua si Oravita.

Desi planul initial includea si o calatorie cu trenul pe traseul Oravita-Anina si retur, am abandonat ideea din cauza timpului mare de asteptare pana la plecare si intoarcerea tarzie. Am vazut, insa, cel mai vechi teatru romanesc (1817), loc unde a ajuns in 1868 si Mihai Eminescu, sufleor al trupei de teatru Pascaly.

Impresionanta distinctia si, in acelasi timp, simplitatea acestui edificiu cultural unde ghidul ti se pune la dispozitie pentru a-ti dezvalui secretele orasului. Tot in oras exista si un muzeu la farmaciei, dar care nu putea fi vizitat pe motiv ca acelasi om de la teatru il administra si pe acesta. L-am vazut doar din afara, lasandu-mi un gust amar, paragina de aici contrastand puternic cu celalalt edificiu aflat la cateva sute de metri distanta.

Urmand instructiunile unui ghid editat de NG, traseul a continuat prin zona miniera banateana, depasind Cheile Minisului si ajungand la cea mai frumoasa cascada vazuta de mine. Desi de mici dimensiuni, cascada Bigăr este senzationala, apa scurgandu-se ca o perdea peste o stanca imbracata in muschi.

Stiati ce inseamna Rezervatie Mulinologica sau macar "mulinologie"? Eu nu stiam pana alaltaieri, dar, ajungand in zona, am descoperit o zona plina de mori de apa restaurate in Cheile Rudariei din apropiere de Eftimie Murgu.

Auzisem ca Baile Herculane e o statiune moarta, dar nu prea pare asa. Locul in care ne-am cazat pentru a doua noapte era destul de viu, oameni de toate varstele misunand peste tot, unii veniti la tratament, altii la distractie sau odihna.

Parasind mirosul de sulf (cam ca ouale stricate) al apei calde care iese din pamant, am "escaladat" valea Cernei spre a ajunge catre Oltenia nordica prin zona muntilor Godeanu. Poate repet, dar si asta e o zona superba si foarte putin cunoscuta. Am mancat fragi cumparate de la un copil amarat de pe marginea soselei, pranzul gasindu-ne la Tismana.

Cred ca in Targu Jiu se mananca foarte sanatos, de vreme ce nu exista restaurantul acela fast-food care incepe cu Mc si se termina cu Donalds. Cel putin, asa mi-a zis cineva (Hippp, contrazice-ma!), dar nu cred ca asta conteaza, ci realizarile marelui Brancusi, aflate in linie dreapta de la un capat al altuia al orasului.

Ultima oprire care merita mentionata a fost in patria ceramicii, vizitand manastirea si cateva dintre chioscurile mesterilor din Horezu.

Ca sa ne incadram in genul de povestire simetrica, apropierea de capitala a adus din nou ploaia cam prin acelasi loc: o autostrada pe care se inghesuiau catre "civilizatie" mii de masini.

In concluzie, vremea a fost superba, vorba lui Florin Piersic: "nici prea calda, nici prea rece", adica foarte buna pentru o vacanta reusita in timp ce in alte parti ale tarii ploua cu galeata. :)

Numai respect

Maratonul de la Roma

2011-03-29T00:17:00.002+03:00

Ca de obicei, ideea titlului mi-a venit in ultimul moment, iar in cazul de fata chiar are acoperire. Am facut peste 40 de kilometri in patru zile prin capitala Imperiului Roman...pe jos. Ar fi fost ceva sa fotografiez pantofii inainte si dupa, dar nu m-am gandit ca o sa mergem atat per pedes. Desi aveam de gand, am renuntat la ideea achizitionarii unui abonament pe transportul in comun, neavand nevoie de mai mult de 2 bilete pe zi de persoana.
Dupa o idee venita prin decembrie si mai multe peripetii cu rezervarea avionului (bilete foarte ieftine, de altfel si nu fac reclama) si cu cazarea, intr-o dimineata racoroasa de martie ne-am luat zborul catre Roma.

...deasupra coastei Dalmate. Cred ca era undeva in zona Splitului.

...ajungand deasupra Romei, se vedea Stadio Olimpico...

Am ajuns cu un avans de 15 minute pe Ciampino, iar acolo, spre deosebire de acasa, vremea era perfecta pentru o astfel de vacanta. Pentru numai 1.2 euro de persoana, un autobuz extraurban (COTRAL) ne-a dus la cea mai apropiata statie de metrou (Anagnina).

Cu ocazia calatoriei subterane (1 euro/calatorie), am ajuns la concluzia ca Bucurestiul sta chiar foarte bine la acest capitol. Roma are 2 linii mari si late care se intalnesc la gara centrala (Termini) plus o a treia in constructie, iar trenurile circula pe partea stanga.
Destul de devreme (in jurul orei 10) facusem deja cazarea la B&B Elevenrome, la 5 minute de Colosseum, si am inceput "maratonul". De la bun inceput, sa va dau un sfat. Aveti grija la scutere pe strazile Romei. Sunt foarte multe si NU OPRESC LA TRECEREA DE PIETONI. Masinile opresc, dar ei aproape ca te lovesc daca nu est atent.
Fiind aproape, in prima zi am cutreierat zona vestigiilor Romei antice, observand, spre deosebire de alte zone, ca aici sunt aproape in plin sezon. "Hoarde" intregi de japonezi, americani, scandinavi sau vest-europeni misunau peste tot, cu ghizi sau fara si facand poze la tot ceea ce vedeau.

...Forumul Roman...

...Forumul lui Traian si Columna cu acelasi nume...

...Altare della Patria - Monumentul Vittorio Emanuele II, un muzeu al Italiei moderne cu exponate din toate domeniile, de la politica la film si de la sport la imigrantii din America.

....Piazza Venezia....

...Dealul Capitoliului...

De mentionat ca anul acesta, italienii sarbatoresc 150 de ani le la unificarea tarii si la multe ferestre erau afisate steaguri rosu-alb-verde. Cine nu avea un tricolor adevarat, improviza ca mai jos

Am terminat prima zi cutreierand zona de langa malul Tibrului, cu Teatrul antic al lui Marcello (ruine), cel mai vechi pod (o ruina de vreo 2000 de ani), ...

...Boca della Verita...

...Circus Maximus, un loc in care nu mai era nimic decat un teren viran. In Evul Mediu au luat toata piatra si au folosit-o la construirea de biserici si alte edificii.

Dupa o seara mai odihnitoare ca oricand si un mic dejun adus la camera (multumim Alessandro), a urmat o a doua zi in care principala atractie a fost Vaticanul. O calatorie cu autobuzul ne-a dus in zona vestica a orasului, chiar langa Palatul de Justitie, o cladire de genul Casei Poporului de la noi (ca forma), dar mai mica si mai stilata.

...Castel Sant'Angelo...

Ajungand in Piata San Pietro, o frumoasa surpriza a fost sa vedem chiar in acel moment ca se tinea o mesa de catre insusi Papa Benedict al XVI-lea. Din acest motiv, pentru moment nu se putea intra in basilica, ci doar spre dupa-amiaza.

Date fiind cele de mai sus, dupa ce am asistat o scurta perioada in piata, am hotarat sa vizitam Muzeul Vaticanului. Pentru 15 euro, ai ce vedea: galerii de arta de toate felurile si din toate perioadele, gradini superbe si arhitectura de clasa.

...Capela Sixtina...

Terminand turul muzeului, am revenit la San Pietro pentru a intra in basilica San Pietro. Aici, o coada imensa ar descuraja pe multi, dar lucrurile se miscau foarte repede si in ordine

Terminandu-ne periplul ecumenic, am purces (in aceeasi zi), printre zeci de tarabe si vanzatori ambulanti afro-asiatici (din Bangladesh cei mai multi), catre zona de promenada a Romei, primul popas fiind la Piata Spaniei, cu celebrele trepte pe care se inghesuie sute de oameni sa stea la soare.

...Parcul Borghese, singurul mai rasarit din capitala Italiei, dar care este batut la fundul gol (scuzati expresia) de macar 2-3 dintre parcurile Bucurestiului. Aporopo, in acel parc exista Piazza Bucarest.

In centru se afla cunoscuta galerie de arta Galleria Borghese, inchisa la acea ora, din pacate.

Drumul spre hotel l-am parcurs prin luxoasa zona via Veneto-Barberini,

incheind (dupa o calatorie cu metroul) cu superba priveliste a Colosseumului noaptea.

Ziua a treia o pot numi lejer "Ziua Fantanilor", luand la pas toate pietele din zona Campo Marzio, majoritatea avand macar cate o fantana arteziana in mijloc. Debutul a fost, logic, la Fontana di Trevi, acest Turn Babel al centrului Romei in apele careia s-au aruncat bani care ar fi salvat lejer de la faliment o firma cu probleme.

...Piazza Navona...

...Pantheonul (cea mai bine pastrata cladire antica)...

Asteptand seara, am hoinarit pe stradute si am trandavit ore bune pe treptele de la Piata Spaniei

...Fontana di Trevi (seara)...

In ultima zi, am lenevit mai mult pana am predat camera si am plecat ceva mai tarziu prin oras, programul fiind "la liber" pentru ca nu prea mai aveam cine stie ce obiective importante de vazut. Eventual de REvazut.

...gara Termini...

...Piazza della Republica...

...din nou Piazza Venezia si Fontana di Trevi, apoi Area Sacra Argentina (multe pisici maidaneze in zona)

...Trastevere (un fel de Cartier Latin al Romei),

descoperind apoi dealul Gianicolo, cu cateva statui interesante (Garibaldi) si o panorama frumoasa asupra Cetatii Eterne

Usor, usor, se cam epuiza timpul nostru si a trebuit sa ne indreptam catre aeroport. Nu inainte de a ne mai opri o data la Vatican.

Apropo, va recomand sa incercati inghetata la Roma, dar s-ar putea sa nu o nimeriti pe cea buna din prima. Mie mi-a placut cea de ananas. Costa cam 2-2.5 euro cupa cea mai mica, dar e suficient pentru o persoana.

Cam asta a fost Roma, cu bune (le-am cam spus mai inainte) si cu rele (destula mizerie, atitudinea oamenilor, prezenta cersetorilor...). Daca imi voi mai aminti cate ceva (acum e trecut de miezul noptii), o sa revizuiesc pe ici, pe colo (texte, poze sau corecturi gramaticale) in cateva zile, asa ca va sfatuiesc sa mai rasfoiti pagina "rimniceanului sarat".

Numai respect

Ziarele contamineaza?

2010-12-14T16:35:00.001+02:00

Fara sa am intentia de a face asa ceva, desi ma gandisem adesea, zilele trecute am fost observatorul uiui fenomen ciudat, dupa parerea mea.

Multi stiu, probabil, ca in locurile publice se gasesc puncte de distributie a ziarelor gratuite. Intr-o zi, dupa ce am citit un asemenea ziar, l-am strans si l-am lasat intr-o cutie precum cea de mai sus. Ziarul nu era murdar sau mototolit, fiind doar impaturit putin diferit fata de celelalte.
Fiind nevoit sa astept inca ceva timp in zona, am fost martorul "reaactiilor " fata de ziar ale tuturor celor care au trcut pe acolo. Astfel, absolut nimeni nu a luat ziarul deja citit de altcineva, desi acesta era clar mai accesibil si preferau sa se chinuie pentru a scoate unul aflat mai jos uin teanc. Fara exceptie, toti au facut la fel, indiferent daca erau imbracati bine sau nu, elevi, studenti, muncitori, tineri sau batrani.
De ce oare? S-o fi anuntat raspandirea vreunui virus periculos prin intermediul tusului de ziar?
Numai respect

Va asigur...

2010-10-24T15:18:00.000+03:00

Pentru cei interesati, pot incheia mai multe tipuri de asigurari la ASTRA:
- asigurari obligatorii de locuinta (conform legii 260/2008, de la 1 ianuarie 2011 toate locuintele trebuie sa fie asigurate impotriva riscurilor de cutremur, alunecari de teren si inundatii) - 20 Euro la cursul zilei
- RCA
-asigurari facultative: CASCO, medicale de calatorie, complete de locuinta, de viata.

Bye, bye, le ballon!

2010-09-28T00:05:00.001+03:00

Un pasaj dintr-o reclama la moda in anii trecuti suna cam asa: "J'ai des oiseaux, tu as des oiseaux".
Am deschis articolul asa pentru ca nu aveam inspiratie. Despre titlu, vom reveni mai tarziu in cadrul acestui episod.
Asadar si prin urmare, pe vremea cand nametii inca ne cotropeau, am hotarat ca punctul culminant al calatoriilor din 2010 sa fie in septembrie, iar destinatia, Paris.
Dupa destule peripetii in legatura cu modificarea/anularea orelor zborurilor, am reusit ca la momentul vacantei, sa nu avem probleme in acest sens.
Inarmati cu arme si bagaje (a se citi: 2 rucsacuri, o gentuta si un aparat foto), ne-am imbarcat cu destinatia Beauvais, micul orasel unde aterizeaza de obicei Blue Air cand vrei sa ajungi la Paris.

Am fost intampinati de o vreme superba (nu exagerez, desi aveam temeri, urmarind prognozele) si in scurt timp am inceput maratonul explorarii Orasului Luminii

Bazandu-ne pe o informare foarte temeinica anterioara, am reusit sa ne deplasam si sa vedem tot orasul aproape fara nici o problema. Primul pas, metroul, care ne-a ajutat sa ajungem aproape oriunde am vrut fara sa mai fie nevoie sa mergem pe jos, desi am savurat si promenadele per pedes.

Pana sa ajungem la hotel, primele impresii despre Paris ni-le-am facut vazand insula de modernitate din oceanul de clasicism: La Defense

De aici "am cules" si replica din titlu, aceasta fiind spusa de catre o fetita care tocmai scapase din maini si alerga dupa un balon cu heliu care si-a luat zborul spre cer.
Urma sa ne cazam la micutul hotel Palace din zona Garii de Est. N-am dus lipsa de peripetii, dar pana la urma am rezolvat totul, continuandu-ne periplul dupa-amiezii de duminica.

Primele opriri, garile (de Est si Nord) unde am vrut sa vad unul dintre trenurile celebre ale lumii: TGV

Primul dintre punctele aglomerate ale Parisului pe care l-am vazut a fost zona Montmartre, unde se amesteca destul de armonios sobrietatea Bazilicii Sacre Coeur cu furnicarul magazinelor si miilor de turisti care misuna prin zona.

In apropiere, am vazut si celebra "Moara Rosie", desi nu se innoptase inca pentru a savura cu adevarat luminile.

Inserarea ne-a gasit in drum spre turul cu Bateaux Parisiens, chiar in zona Turnului Eiffel, unde tocmai se aprinsesera luminile.

Noaptea ne-a prins epuizati, profitand de un somn adanc, iar dis-de-dimineata eram deja pe strazi in urmarirea altor obiective.
La Muzeul de Arta Moderna Georges Pompidou n-am reusit sa intram, deoarace se deschidea mai tarziu. Doar l-am admirat de afara alaturi de atelielul Brancusi.

Hotel de Ville (primaria Parisului)

Prima "Capodopera" a zilei a fost Muzeul Luvru, precedat de Place de la Concorde si de Jardin des Tuilleries.

Ajungand la coada din dreptul piramidei pe unde se intra la muze, am avut un soc: era o coada imensa, desi era o simpla zi de luni. Dupa cateva minute, ne-am lamurit, observand ca aceasta se misca foarte repede, nu ca in alte tari de sorginte latina.

Dupa aproximativ jumatate de ora, am intrat. Unii gratis, altii contra cost. Pus pe fapte mari, am inceput sa citesc toate inscrisurile din dreptul exponatelor, dar foarte repede m-am lasat pagubas si bine am facut. Muzeul era IMENS si aveai nevoie de macar o zi pentru a-l vedea atent. Am trecut cu destula rapiditate peste multe dintre sali, observand interesul anormal de mare pentru un tablou destul de mic. Il cunoasteti cu totii sub numele de Monalisa sau Gioconda, pictata de Leonardo da Vinci.

Luxoasa zona Place Vendome (Hotel Ritz era alaturi)

Garnier (opera, nu cosmeticele)

Manastirea Marie Madeleine

La ora 17 si ceva eram la coada speciala pentru cei cu bilete rezervate pe internet pentru urcarea in varful Turnului Eiffel. Noi am stat 2 minute, iar cei cu bilete cumparate pe loc, macar jumatate de ora. Sic.

Seara a fost dedicata plimbarii si relaxarii prin Champ de Mars (picnic cu baghete, croissante si un pic de bere), Esplanda Invalizilor, Podul Alexandre III, Grand si Petit Palais si Champs Elysees

Din nou, patul ne-a fost cel mai bun prieten.
Ziua de marti ne-a dus initial catre Hale, dupa care catre zona unde se ridica odinioara Bastilia, dar unde se afla acum doar un monument, alaturi de Opera cu acelsi nume.

Casa memoriala Victor Hugo din Place de Vosges (mai putin cunoscuta de catre hoardele de turisti)

Domul Invalizilor cu mormantul lui Napoleon Bonaparte si cateva sali foarte frumoase care prezentau istoria armatei franceze de la Ludovic al XIV-lea pana la Charles de Gaulle

Pantheonul marilor valori ale culturii franceze. Pendulul lui Foucault se afla chiar in mijloc, iar la subsol sunt criptele lui: Alexandre Dumas, Emile Zola, Victor Hugo, Voltaire sau Jean Jaques Rousseau.

Relaxare in Jardin de Luxembourg

Un restaurant cam "indiscret"

Porumbei la Notre Dame

Vizita la galeriile Lafayette

In ultima zi, am reusit sa vizitam Notre Dame (se inchisese in nasul nostru cu o seara inainte) si cateva poduri interesante, iar pranzul ne-a gasit in drum catre aeroport.

Pont Neuf

Pont des Arts

Desi avionul a avut intarziere la plecarea spre tara, n-a mai contat. Am bifat inca o mini-vacanta reusita in aproape toate privintele.
A suivre.

Vintileasca, tărâmul linistii

2010-08-08T22:26:00.000+03:00

Din ciclul "Explore the Carpathian garden", va prezint unul dintre cotloanele Carpatilor, mai putin cunoscut de publicul amator de facut gratare, galagie si aruncat pet-uri prin paduri.
Asadar, in sfarsitul de saptamana abia incheiat, am facut o scurta plimbare pana in zona izvoarelor Rimnicului Sarat, la Vintileasca, sat aflat la vreo 900 de metri deasupra nivelului marii.
Ca o curiozitate, acum catva timp am citit prin presa locala ca in urma cu 130 de ani a existat propunerea ca in aceasta zona sa se construiasca un castel. Este vorba de castelul aflat acum in Sinaia, sub numele de Peles.

View Larger Map
Desi mercurul din termometre era cam tot la acelasi nivel ca si la campie, padurea si lipsa agitatiei faceau caldura mai suportabila, avand astfel ocazia sa admiram in tihna frumusetea zonei.

10 ani

2010-07-04T22:23:00.000+03:00

Saptamana trecuta am aniversat un deceniu de la absolvirea liceului. Foarte repede au trecut acesti 10 ani, drept pentru care schimbarile erau doar cateva, prin punctele esentiale: burti (semn de bunastare) la baieti si cate-un prunc pe ici pe colo.
Din motive obiective sau nu, cativa au lipsit, dar au fost destui prezenti si asta a fost important (plus cativa profi).

S-a strigat catalogul (ala din a XII-a cu note maricele...cu cateva exceptii) si s-au ridicat, in ordinea numerelor de pe tricou, urmatorii:

Octav

Felix (nu motanul, ci alt animal)

Ionut (venit tocmai din Italia. Tot respectul)

Sebastian (important "antreprenor" local)

Loredana (sefa de "promotie" la admiterea din '96)

Elena (nasa)

Diana (parlez vous francais?)

Mihai (a.k.a. Om(X))

Carmen (a intrat dupa profesor :))

Bogdan (mare om!)

Petru (ala mic cu paru' dat pe spate)

Marius (istoricul clasei)

Cristi

Subsemnatul (n-am poza)
Catalina

Andrei (venit cu toata familia :P)

Elena (fina)

Patric (omul cu 3 prenume)

Fiecare s-a laudat cat de mare si tare a ajuns in 10 ani, mistourile reciproce oferind sarea si piperul. Aici avem un plus pentru dl. Dinca (ala cu poarta furata de colindatori).

Poze de grup la intrarea profesorilor (aia de la statuie pe unde nu aveam voie de obicei)...

...si dupa vreo doua oare de refacere, fiecare pe la casa lui, ne-am prezentat, prin ploaie la cel mai fitos restaurant din Rimnic.
Printre mancaruri stilate (vorbesc serios) si bauturi alese (Multumim, Octave), gurile s-au dezlegat si toata serata s-a lungit destul.
Drept dovata, imaginile urmatoare:

Cam asta a fost a XII-a A, promotia 2000 de la Vlahuta din Rm. Sarat.
Multumim, doamna Buga, si ne vedem peste 10 ani.
Numai respect.

Actorul

2010-05-27T10:03:00.003+03:00

Actorul a iesit in strada....

Adio, Jean Constantin!

Calatorie in capitala imperiului

2010-05-24T20:07:00.011+03:00

nand cont ca incepand de anul acesta avem o minivacanta legala de Rusalii si auzind pareri frumoase de la altii (multumesc Andreea), ultima iesire a avut loc la Veliko Tarnovo, in Bulgaria.
Pe langa recomandari, un alt atu a fost acela ca se afla la doar 180 de km de Bucuresti, putand ajunge in aproximativ 3 ore cu masina. In schimb, una dintre ingrijorari era legata de prognoza care in ultima saptamana ne cam arata ploi si furtuni exact in zilele de vacanta.

View Larger Map
Dorind parca sa intareasca prognozele, plecarea noastra de sambata dimineata a fost insotita de o ploaie torentiala care ne cam taia din optimism, insa, odata cu trecerea peste podul prieteniei de la Giurgiu-Ruse, s-a mai inseninat un pic. Probabil ca norii n-aveau viza de Bulgaria :)
Prima oprire a fost la una dintre manastirile sapate in stanca de la Ivanovo. Aici am avut ocazia sa ne intalnim cu un numeros grup de turisti japonezi care nu prea au confirmat spusele conform carora sunt mari amatori de facut poze, fiind speriati cand le-am aratat aparatul (de productie japoneza, sic) ca sa ne ajute cu o fotografie. Intr-un final si-a dat unul seama si ne-a pozat zicand cu un accent anglo-nipon: ciiiiizzzz :)

Pana la sosirea in Veliko Tarnovo ploaia a disparut definitiv, oferindu-ne ocazia de a vizita orasul fara umbrelele luate preventiv de acasa.

Dupa ce ne-am cazat la micutul, dar cochetul si excelent plasatul Hotel Lucky, am plecat catre cetatea Tsarevets, probabil cea mai mare si bine intretinuta din cate am vazut pana acum, care acum 900 de ani a servit drept centru al Imperiului vlaho-bulgar al Asanestilor.

Dupa o oprire la un restaurant pentru a testa inca un mit (mancarea ieftina si buna - adevarat), am continuat plimbarea prin oras pe stradutele cu iz medieval din zona centrala, impresionante prin cat de bine sunt conservate si prin faptul ca aveai ocazia de a vedea diferiti mestesugari in actiune.

Un alt loc care mi-a atras atentia in mod special a fost monumentul fratilor Asan si Petru situat intr-o zona destul de izolata, dar foarte vizibila turistilor.

Seara, cu un ochi la finala Ligii Campionilor si cu o mana pe Zagorka, am admirat Tsarevets-ul luminat din toate partile.

A doua zi, dupa ce ne-am trezit cu imaginea cetatii la rasarit si am mai dat o tura prin oras...

...am pornit-o spre casa, dar cu mai multe opriri planificate, prima fiind in apropierea orasului, in Arbanassi, un sat vechi avand ca specific faptul ca majoritatea constructiilor sunt din piatra.

Continuand, la vreo 15 km, am ajuns la cascada Hotnitsa, un fel de Canion 7 Scari de la noi , dar nu chiar asa de abrupt si cu scari din lemn. Celor interesati le pot descrie traseul pana acolo.

Avand deja catva timp de mers in ziua respectiva, ni s-a facut foame, iar odata cu oprirea noastra la un restaurant de pe marginea soselei a inceput si o ploaie torentiala care ne-a acompaniat in timp ce savuram o ciorba de burta bulgareasaca si niste mici de-ai lor (dubli ca marime decat cei de pe la Cocosatu). De precizat ca nu aveau meniuri, iar singurul ospatar cu care ne puteam intelege a combinat engleza cu romana pentru a ne scrie cu pixul felurile de mancare si preturile.
Ultima oprire a fost la manastirea Sf Dimitre Basarabov unde, se cunostea apropierea de Romania, putand sa platim o iconita cumparata cu lei.

Cam asta a fost calatoria din minivacanta de Rusalii. Pentru cei interesati sau curiosi, va pot recomanda cu incredere sa vizitati zona Veliko Tarnovo. Se pot gasi obiective de vizitat, cazare, mancare, bautura si distractie ieftine, cam la jumatate fata de cat e pe la noi prin zonele turistice (la restaurant o ciorba de burta costa maxim 4 lei, un fel principal foarte consistent cam 10 lei, iar o bere 3-4 lei), iar cu politia n-am avut probleme (cum povestesc unii, desi sunt destule masini de politie). Ideea e sa respecti regulile, desi sunt un pic exagerate uneori (limitare de viteza la 50 km/h in destule zone unde nu e cazul in afara localitatilor).
Numai respect.

Unu Mai linistit

2010-05-02T21:27:00.004+03:00

Dupa ce, in mai multi ani 1 Mai era prilejul iesirilor macar pana pe litoral, Ziua Muncii din 2010 ne-a prins mai pe langa locurile natale.
Asadar, dupa ce am auzit cateva vorbe frumoase inainte, am dat o tura pana la Balta Alba. Nu e vorba de cunoscutul cartier din Bucuresti, ci de o veche statiune balneoclimaterica din Baragan, undeva intre Rimnicu Sarat si Braila.

View Larger Map
Dupa ce multi ani a ramas in paragina, de ceva timp zona a fost reabilitata si arata binisor (cazare, restaurant, plaja, piscina, terenuri de sport), singura hiba fiind manelele care rasunau in boxe (in contrast cu un grup de motociclisti pasnici cu aer de vamaioti).
Regia, imaginile va rog:

Pe de alta parte, urmatoarele poze va dezvaluie deosebitele calitati cu care i-as umili pe Messi sau Ronaldinho (observat ultimul racnet de ghete):

...pui de capra...a.k.a. iezi:

...si un apus de soare la Oreavu:

Numai respect.

Sport, nu circ

2010-04-19T10:50:00.001+03:00

Mostra de sport adevarat, practicat de sportivi din Romania:

NUMAI RESPECT.

(Auto)golgeter

2010-04-12T15:30:00.002+03:00

Fiind specialist in domeniu, va dedic filmuletele urmatoare (in primul rand pentru Scazi si HaiHui, camarazi de suferinta):

Numai respect

PASTEti FERICITi!

2010-04-08T21:19:00.003+03:00

Fara sa-mi dau seama a trecut si Pastele 2010.
Nu va zic despre cat am mancat si baut pentru ca probabil banuiti, asa ca o sa va prezint cateva poze si un filmulet din locurile prin care am pe-trecut: acasa, gratarul de la "iarba verde", vulcanii noroiosi si manastirea Ratesti.

Numai respect

Poezie...

2010-03-29T14:17:00.003+03:00

Peste fagi cu varfuri sure
A cazut amurgul rece.
Inserarea muta trece
Furisata prin padure.
Spre apus abia s-arata
Printre crengi, intunecata,
O vapaie de rubin...
Din frunzisurile grele
De-nnoptare, tot mai vin
Glasuri mici de pasarele...
Reci si palide-n senin
Se ivesc deasupra stele.

Si deodata, dintre dealuri
Se desprinde larg un zvon
Departat si monoton,
Ca un murmur lung de ape
Revarsate peste maluri...

Creste-n lunca, mai aproape,
Umple vaile vecine
De rasunet mare...
Vine!...
Fulger negru... trasnet lung
Dus pe aripi de furtuna,
Zguduind pamantul tuna,
Zarile de-abia-i ajung...
Parca zboara,
Parca-noata.
Scuipa foc, inghite drum,
Si-ntr-un valvartej de fum
Taie-n lung padurea toata...
A trecut...
Dinspre campie,
Vuiet greu de fierarie
Se destrama in tacere...
Scade-n departare...
Piere...

Iar in urma-i, din tufisuri,
De prin tainice-ascunzisuri,
Se ivesc pe jumatate
Pasarele ciufulite,
Alarmate
Si-ngrozite:
Cine-i?... Ce-i?... Ce-a fost pe-aici?...
Ciripesc cu glasuri mici
Cinteze si pitulici.

Doar un pui de pitigoi,
Intr-un varf de fag pitic,
Sta cu penele vulvoi
Si facand pe suparatul:
Ce sa fie? Nu-i nimic.
A trecut Acceleratul...

Autor: George Toparceanu
Poezia ACCELERATUL

La săniuş

2010-03-13T22:27:00.004+02:00

"A-nceput de ieri sa cada/Cate-un fulg, acum a stat..."
De fapt, adevarul este ca iarna tine de vreo 4 luni si am decis abia acum, la spartul targului, sa profitam de ocazie. Ne-am trezit dis de dimineata si ne-am imbarcat in Sandero....pardon, tren, pornind catre muntii patriei. Bolidul a ramas in parcare de data asta si am ales caile ferate. Nu mai mersesem de ceva timp cu ei, dar pot depune marturie ca merita ca si conditii de calatorie (de intarzieri prefer sa nu zic nimic).
Destinatia a fost Predeal si las pozele sa vorbeasca.

OM BUN 2010

2010-03-09T22:26:00.004+02:00

Zilele trecute am fost la Gala Folk OM BUN 2010.
N-a mai fost la fel de reusita ca anul trecut, dar a ramas o lectie de muzica adevarata.

De apreciat:

Numai respect

Sunt campion mondial!

2010-02-13T22:29:00.003+02:00

Da, ati citit bine. Am devenit campion mondial.
Titlul de mai sus l-am obtinut intr-un joc online cu circa 4000 de utilizatori numit www.handballmania.tk unde sunt antrenorul echipei nationale a Romaniei.

Medalia de aur a venit in urma rezultatelor de la Campionatul Mondial care a avut loc in Belgia:

04/01/2010 - 14:00 - Lun	Rusia	25-31	România
08/01/2010 - 19:30 - Vin	România	24-20	Marea Britanie
11/01/2010 - 20:00 - Lun	România	33-29	Portugalia
15/01/2010 - 20:30 - Vin	Italia	28-30	România
18/01/2010 - 12:30 - Lun	România	27-22	Suedia
22/01/2010 - 14:00 - Vin	Serbia	27-28	România
25/01/2010 - 20:00 - Lun	România	31-25	Austria
29/01/2010 - 12:30 - Vin	Elveţia	24-27	România
01/02/2010 - 19:30 - Lun	Danemarca	21-20	România
05/02/2010 - 20:30 - Vin	România	26-25	Germania
08/02/2010 - 12:30 - Lun	România	26-25	Croaţia
12/02/2010 - 20:30 - Vin	Germania	25-26	România

Multumesc atat celor care m-au sustinut, rivalilor, dar si celor care nu le-a pasat de preocuparea asta a mea alaturi de "prietenii imaginari" de pe net.
Numai respect.

Hai România! (online)

2010-02-12T11:17:00.003+02:00

De ce am publicat filmuletele de mai sus?
Pentru ca sper sa repet si eu diseara o "performanta" asemanatoare la un alt joc de management online. Faima la tv nu vreau pentru ca ma stie lumea :)
Numai respect.

De prin lume adunate...

2010-02-04T21:34:00.005+02:00

Pentru ca n-am mai postat de ceva timp, m-am hotarat sa va mai impartasesc din impresiile (sub forma de fotografii) culese din toamna 2009 pana "in zilele noastre".
Asadar:
Primele sunt cateva poze de pe acasa, de la Oreavu ("Taranoaia", pentru cine cunoaste). Eroul principal, cunoscut sub numle de "Miţu" este, dupa cum se poate vedea, victima alimentatiei de tip fast-food obtinuta de la parintii mei. Se incearca trecerea la o dieta bazata doar pe soricei, vrabiute si chiar insecte ratacite prin curte.

Partea a doua cuprinde cateva imagini de la o scurta iesire la Busteni (+urcare la Babele cu telecabina) si Sinaia.

...Giurgiu...

...sarbatorile de iarna...

...si de la ziua "Flacarii Violet":

Numai respect

Pentru Alin

2010-01-03T22:38:00.002+02:00

Uite ca am scris ceva, special pentru tine. Merci pentru perseverenta cu care vizitezi blogul asta.
Promit sa revin cu articole interesante.
Intre timp am trcut in 2010, asa ca:
LA MULTI ANI TUTUROR!

The Greatest Job on Earth

2009-11-04T11:35:00.003+02:00

Dupa

...iata ca a aparut si

Numai respect

La plimbare prin vecini (2)

2009-09-24T22:36:00.005+03:00

Nu sunt eu mare amator de vacante pe litoral, dar vrand-nevrand a trebuit sa bifez si o vizita la Marea Neagra anul acesta.
In plin sezon e mare balamuc pe drum si scumpete in statiuni, iar turismul estival romanesc "jigneste" adesea turistii si, prin urmare, am zis sa incercam si la vecinii bulgarasi. Sa nu zicem ca n-am incercat.
Rezervarea nu ne-a facut probleme, fiind rezolvata inca din primavara fara a plati vreun avans. Am ales Hotelul Erma de la Nisipurile de Aur si, dupa cum aveam sa constatam ulterior, totul a fost aproape ca la carte.
N-am fost singuri in cele 5 zile, fiindu-ne alaturi o proaspata familie de prieteni: Dana si Ionut, care si-au petrecut o mini luna de miere.
Singurele temeri, cele legate de vreme, pareau sa se adevereasca odata cu prima zi. Tot drumul a fost o ploaie continua, doar seara oprindu-se stoarcerea norilor.
Dupa inca o zi mai innorata in care am avut ocazia sa descoperim statiunea per pedes, am avut parte si de 2-3 zile mai insorite (una chiar calduroasa) in care am profitat de plaja si baie in mare.

In penultima zi, fiind destul de prajiti pe plaja, am fost sa ne balacim la piscina si jacuzzi-ul hotelului vecin (5*).

Sfarsitul escapadei noastre bulgaresti a fost alocat cumpararii de suveniruri si alte prostioare. La Nisipurile de Aur ca si in toata tara vecina toate plecau de la trandafiri: creme, sapunuri, miere, dulceata, parfum, bauturi alcoolice si multe altele.
In drum catre Romania, un alt loc la care am vrut sa ne oprim a fost Castelul Reginei Maria de la Balcic. De fapt, nu e un castel, ci o foarte frumoasa gradina cosntruita in trepte care pleaca de la mare si este presarata cu scari, alei, paraiase si case in care se relaxa o parte a familiei regale acum aproape un secol.

Printre altele, am vazut si mormantul unde a fost ingropata initial inima reginei, in acea vreme Cadrilaterul fiind teritoriu romanesc,
Ca sa trag o concluzie finala, pot sa spun ca ai nostri mai au mult pana sa faca turism de vara la mare ca si vecinii cu ceafa lata. Asta din toate punctele de vedere si in primul rand cazare, servire si curatenie. Pe de alta parte, satele lor par a fi parasite, dar poate e doar partea mai saracacioasa si nu e la fel peste tot.
PS: acum ca am vazut Ungaria, Austria si Bulgaria intr-un singur an, mi s-a pus pata si vreau sa vizitez cat de curand si Serbia.
Numai bine

Toate (Sa)cele bune

2009-08-09T19:30:00.004+03:00

Traseul a inceput intr-o frumoasa dimineata de joi, parasind de urgenta capitala. Trecand prin Ploiesti, prima oprire a fost la Slanic Prahova la o saramura. Nu de pui sau de peste, ci de oameni, pentru ca erau destui care se balaceau in strandul natural cu apa sarata.

Dupa cateva ore de balaceala, am dat bice cailor putere indreptandu-ne pe valea Teleajenului catre Cheia unde ne-am oprit sa vedem manastirea, prilej cu care ne-am intalnit pentru prima data dupa mult timp cu o veche prietena: ploaia.

Trecand apoi printre picaturi si tir-uri de pasul Bratocea, am ajuns cu bine la gazda noastra pentru doua nopti: Hanul Muresenilor din Sacele. De la bun inceput, vreau sa laud si sa va recomand cu toata sinceritatea sa mergeti acolo cu orice ocazie. Are cam tot ce va doriti: amplasament natural deosebit, camere si restaurant de clasa, servire aidoma la un pret mai mult decat rezonabil. Pe deasupra primesc si tichete de vacanta (da, alea ale lui madame Udrea).

Dupa o seara relaxanta la restaurant si piscina, somnul ne-a prins destul de repede, asteptand a doua zi.
Spre deosebire de joi, sfanta zi de vineri a venit fara ploaie, dar tot cu cerul acoperit. Obiectivul principal al zilei a fost orasul Brasov si imprejurimile.
Am vazut cam tot ce se putea din fostul oras Stalin.
Biserica Sf. Nicolae si prima scoala romaneasca din Scheii Brasovului

Zidurile cetatii cu Turnul Negru, Bastionul Graft si Turnul Alb

Piata Sfatului si Biserica Neagra

Strada Sforii (cea mai ingusta strada din Europa avand un metru si un pic)

Pe nepoftite, dupa amiaza a aparut din nou vechea cunostinta de care va povesteam mai devreme si am fost siliti sa ne continuam ziua pe patru roti.
Am mai facut pana spre seara un mic tur in care am bifat Poiana Brasov, Rasnov, Paraul Rece, Predeal, Timis, intorcandu-ne apoi la baza.
Ultima zi a fost dedicata intoarcerii catre Bucuresti, dar pe alt traseu presarat cu multe opriri.
Primul popas a fost la mitingul aviatic Transilvaero Show de la Ghimbav.

Trecand destul de repede prin aglomeratia specifica zonei Bran-Moieciu, ne-am intreptat voiniceste catre Rucar oprindu-ne intre timp sa admiram si peisajul oferit de Bucegi si Piatra Craiului.

Dupa o cursa nebuna de urmarire a catorva cisterne si camioane greoaie cu lemne, ne-am lasat batuti, oprindu-ne la mausoleul de la Mateias. Putina lume il cunoaste, dar e cel putin la fel de impunator ca cel de la Marasesti.

Traseul catre casa a mai fost presarat cu cateva scurte opriri la Namaiesti (celebra manastire construita in stanca), Campulung Muscel (prima capitala a Tarii Romanesti) si Pitesti (plaiurile natale ale credinciosului Sandel), iar inserarea ploioasa impreuna cu un bec rosu la benzina au aparut chiar la intrarea in capitala tarisoarei in care traim.
Numai respect

Hora Unirii

2009-07-02T21:43:00.004+03:00

"Hai sa dam mana cu mana, sa unim provinciile romane". Cu aceste cuvinte pot sintetiza calatoria avuta pe traseul: Bucuresti-Buzau-Bacau-Targu Neamt-Cheile Bicazului-Lacu Rosu-Zetea-Tusnad-7 Scari-Sinaia-Targoviste-Bucuresti. Asadar, am unit Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania precum Mihai Viteazu la 1600. Spre deosebire de Misu care a avut un singur armasar, noi am fost "calare" pe cei 90 aflati sub capota bravului Sandel.
Am apreciat: curatenia si drumurile bune din Moldova, orasul Piatra Neamt, cetatea Neamt, scarile si vremea din toata calatoria.
Nu am apreciat: drumurile din Ardeal, pantofaro-cocalaro-manelisto-pitipoancele de pe iarba verde.
Cam atat am avut de spus. Pozele vorbesc de acum:

Promovari

2009-06-20T21:56:00.003+03:00

Sezonul proaspat incheiat a adus doua pronovari echipelor rimnicene din diviziile inferioare.
Probabil stiti ca Olimpia e deja in B dupa ce a defilat in C1, dar asta nu e totul.
Ca sa nu se lase mai prejos, "colegii" din amonte, FC Dumitresti, au castigat divizia judeteana Vrancea, impunandu-se apoi si la barajul cu cei din Bacau. Asadar, au ajuns in C. Recunoasc ca n-am auzit inca decat de un nume, Bodoc, fost jucator la Olimpia, dar promit ca ii voi urmari mai mult de acum.
Le urez succes si sper ca vor face o figura frunoasa si nu va fi doar un foc de paie.

Valea Rîmnicului...se intoarce

2009-05-15T15:28:00.002+03:00

Vintileasca (undeva la izvoarele Ramnicului Sarat)

REALITATEA.NET - Vacanţă departe de lume la Vintileasca

Poze din zona Dumitresti-Vintileasca

iar Dumitresti

Bisoca, all inclusive

Bisoca din nou

La plimbare prin vecini

2009-05-08T00:10:00.007+03:00

Asadar, de cateva zile ne-am intors din calatoria prin “Imperiul Austro-Ungar”, dar abia acum am gasit timp pentru a aseza cateva impresii si fotografii (n.b. pozele sunt un pic "taiate". pentru a le vedea in intregime, dati click pe fiecare).

Dragii mosului, povestea noastra incepe in ziua de 25 aprilie, cand am purces pentru scurta incalzire catre Ramnicu Valcea unde urma sa imbarcam alti doi calatori: Laura si Victor.

Nici nu aparusera zorii zilei de 26 si Sandelul a demarat catre occident, fiind strunit pe rand de catre cei doi conducatori auto. Ascultand muzica si rontaind cate ceva, timpul a trecut mai usor si inca nu se simtea ca dormisem doar 4 ore. Am bifat cu rasaritul in spinare germanul (din multe puncte de vedere) Sibiu, Sebesul, Deva cu cetatea in renovare si Lipova, bucurandu-ne de un asfalt ne-romanesc. Pacat ca nu e inca autostrada.

Ultimele opriri din patrie au fost la Arad pentru cateva poze si la Nadlac pentru “a da nutret bidiviior” de sub capota si a ingurgita cateva sandviciuri drept mic dejun.

Cu destul curaj am inaintat catre pusta hunica, formalitatile de la frontiera trecand fara probleme.

Diferentele, din toate punctele de vedere (asfalt trafic, curatenie, oameni, in general), au inceput sa se perceapa de pe la Szeged si au fost evidente cand am intrat pe autostrada catre Budapesta. Vreau si pentru Romanica asa ceva macar 5-600 km.

Admirand peisajul, nici nu ne-am dat seama cand am trecut pe langa Budapesta in jurul pranzului. De aici se cam schimba peisajul, campia neteda cedand locul dealurilor joase printre care autostrada slaloma creand un peisaj interesant.

Dupa scurt timp am intrat in Austria, ajungand Pensiunea Lucinel de langa Viena, din Maria Ellend.

Desi cam rupti de oboseala, la sfaturile lui Lucian, gazda nostra, am ales sa vizitam chiar din acea seara centrul Vienei pana unde sunt cam 30 de kilometri. Gasind cu greu un loc de parcare fara plata sau ridicare cu platforma pentru masina, am luat la pas cateva din obiectivele din “downtown”: Muzeul de Arta Moderna, Muzeul de Stiintele Naturii, Hofburgul sau Parlamentul. De mentionat ca fotografiile de mai jos nu prea sunt opera subsemnatului, ci a talentatei mele iubite care a fost “fotograful oficial” al expeditiei.

Zeci de trasuri, cladiri clasice impresionante, curatenie, oameni relaxati, liniste. Cam acestea sunt cuvintele care definesc civilizatia vieneza, dupa parerea mea.

Seara, inapoi la pensiune, paturile erau ca un magnet si n-am mai fost in stare de aproape nimic, doar stabilirea vizitei la Schonbrunn de a doua zi si o cina lejera fiind prioritatile.

In ziua in care am vizitat resedinta de vara a habsburgilor, parcarea n-a mai fost o problema, gasind cu usurinta un loc printre alte sute de masini din tari din afara Austriei. Problema era acum timpul alocat pentru admirarea maretiei parcului si a tuturor obiectivelor care tineau de Schonbrunn: palatul, gradina zoologica, parcul, poarta Gloriette sau labirintul. Doar pe ultimul nu l-am bifat, insa restul au meritat tot timpul si banii. Zoo a fost de exceptie cu cateva plusuri pentru ursii polari, tigri si vulturi.

Ce mi-a placut? Ordinea exemplara din parc si din padurea dinprejur. Ce m-a enervat? Grupurile de italieni galagiosi, mai ales ghizii.

Urmatoarea zi a fost alocata in special mersului pe jos. Am ajuns cu masina pana undeva langa Prater, bifand din mers si stadionul Ernst Happel, si am purces la traversarea per pedes a unei zone ce cuprindea parcul mai sus mentionat si zona centrala, cu accent pe domul Sf. Stefan.

Intr-o zi in care am tocit talpile incaltarilor si am ajuns rupti rau de oboseala seara, am reusit sa vedem in afara celor mai sus mentionate: din nou Hofburgul, Opera, Primaria, muzeul Albertina, o biserica ortodoxa interesanta si destule bulevarde de o parte si de alta a Dunarii.

Seara ne-a prins luand cina la un restaurant din parcul de distractii (cam scump, ce-i drept) si "plinbandu-ne" cu diversele trenulete, roti si alte dracovenii producatoare de adrenalina. Iti trebui insa timp si bani destui ca sa le “savurezi” pe toate.

O paranteza de facut aici. Pe autostrada austriaca, in zona aeroportului, am vazut reclama la “eterna si fascinanta” Romanien (aveam viteza, asa ca trebuie sa ma credeti pe cuvant pentru ca n-am facut poze).

Lasandu-l pe Lucian cu bine in urma, am setat GPS-ul catre Budapesta si am plecat intr-acolo, cu o scurta escala pentru cateva mici cumparaturi de la supermarket. Deja traseul pe autostrada nu ne mai impresiona, doar vantul vajaind pe langa Sandelul care se avanta catre inima Ungariei.

Ajunsi spre dupa-amiza la Pensiunea Korona, am parcat cu greu masina in micuta lor curte si am luat rapid camera in primire.

Avand si ceva timp la dispozitie, am hotarat sa ne acomodam un pic cu zona centrala a Budapestei. Desi din principiu nu-mi place sa merg fara bilet, aici am “fost nevoit” s-o fac, pregatindu-mi oricum scuza ca sunt strain.

Am reusit sa vedem in acea seara destul de mult pentru cele cateva ore: castelul Buda, podul Szecheny si o buna bucata din faleza Dunarii.

De apreciat ca, desi ziua nu exceleaza, la lasarea intunericului sunt foarte bine puse in valoare de luminile care le accentueaza maretia.

Inainte de primul somn unguresc, o bine-meritata sauna ne-a relaxat total, asternuturile primindu-ne cu “bratele deschise.”.

Ziua urmatoare a fost consacrata turului aproape total al obiectivelor importante ale Budapestei. Am debutat cu un mic dejun pe cinste la restaurantul pensiunii. Tot respectul pentru mancare si bauturi.

Ca de obicei, am ajuns in centru facand blatul pe transportul in comun. De acolo am inceput aventura urcand pe jos pe dealul Gellert pana la Citadela.

Slalomand printre negustorii de suveniruri, majoritatea macar vorbitori de romana, am ales varianta turului cu autobuzul decapotabil care mai tarziu s-a dovedit a fi tare inspirata prin prisma distantelor mari de parcurs si a dealurilor de urcat. La un pret de circa 20 de euro de persoana aveai un abonament de o zi pe autobuzul care facea turul principalelor locuri de vazut cu escala unde vroiai si cand vroiai, plus croaziere de zi si noapte pe Dunare cu vaporasul.

Obiective vazute: Bastionul Pescarilor, labirintul subteran, Parlamentul, Baile Szecheny, Biserica Sf Stefan, Piata Eroilor. Printre cele cateva ture cu autobuzul, am avut timp sa ne si plimbam pe celebra Vaci utca, plina de magazine de firma si fite pe masura.

Croazierele, desi ofereau privelisti superbe, au avut cateva hibe. Ziua te batea prea tare soarele, iar noaptea vantul. Bine ca am avut paturici ca sa punem peste noi.

N-am reusit sa ajungem la baile termale ale Budapestei, cum stabilisem initial, dar am compensat printr-o escala de o zi in Hajduszoboszlo, statiunea de langa Debrecen. Am ajuns mai tarziu din cauza ca , deh, e 1 Mai si la ei, iar ungurii imbarcati in multe Suzuki-uri plecau unde vedeau cu ochii.

In Hajdu insa, era mai greu cu comunicarea. De obicei mergea un “do you speak english?”, dar salvarea a venit din partea catorva conationali de etnie maghiara. Ne-am cazat la un pret super acceptabil si in conditii decente la campingul aflat la 10 minute de strand si am luat repede drumul bazinelor cu apa calda si sarata.

Printre sute de frati romani, am savurat balaceala timp de vreo doua ore, dupa care plimbarea ne-a amintit de statiunile de pe litoral. Peste tot erau tonete care vindeau inghetata, langosi, dulciuri sau suveniruri si se auzea muzica balcanica.

Dimineata Zilei mondiale a tineretului ne-a gasit in apropiere de vama Bors, intrand in tara prin zona Bihorului.

Traseul nostru a continuat apoi prin inima Apusenilor, cu cateva opriri la mormantul lui Avram Iancu si Gorunul lui Horea din Tebea, dar si la restaurantul unei pensiuni din Brad.

Toata stima pentru estetica, mancarea si preturile de la pensiunea Ana Maria.

Trecand pe langa Deva, ne-am continuat 8-ul (traseul nostru a avut oarecum forma de 8) inaintand catre valea Jiului cu o scurta oprire la castelui Huniazilor. De mentionat diferenta dintre modurile de a face turism din cele doua tari comparativ cu Romanica. Vorba cuiva de la strandul unguresc (roman din Cluj): "Difera oamenii, nu natura sau istoria ca acolo stam bine".

Desi initial drumul era in regula, dupa Petrosani peisajul contrasteaza “flagrant” cu soseaua, aceasta parand ca tocmai a suferit un bombardament. Tot pe acolo mi-am pus o intrebare, un pic filosofica: de ce in vechiul regim se puteau face tuneluri de zeci de kilometri prin stanca pentru a trece calea ferata sau soseaua, iar acum nu se poate face o autostrada prin campul drept ca in palma? Nu va chinuiti sa dati un raspuns pentru ca va veti enerva degeaba.

Dupa cateva picaturi de ploaie, cateva ore mai tarziu am vazut pentru prima oara si Targu Jiu cu a lui coloana brancusiana si am ajuns agale inapoi pe malul Oltului in celalalt Ramnic al patriei.

A doua zi eram iar in capitala frumoasei noastre tarisoare, urmand sa ne intoarcem la munca si sa asteptam urmatoarele “escapade”.

Numai respect

Campion mondial?!

2009-05-04T13:48:00.005+03:00

Stimati cititori, intrerupem programul pentru o stire importanta. Desi trebuia sa apara impresiile despre calatoria la habsburgi, un articol aparut pe toate saiturile mi-a atras atentia aseara in mod special.
Articolul zice asa:
"Şahistul român Ştefan Pârlog a obţinut medalia de aur la Campionatul Mondial pentru amatori care se desfgăşoară în Grecia, la Salonic, a anunţat duminică, printr-un comunicat, clubul la care este legitimat, Politehnica Iaşi. Ştefan Pârlog a câştigat competiţia după ce a obţinut 8 puncte din 9 partide. Pârlog (26 de ani) este legitimat la clubul CS Cotnari - Politehnica Iaşi, club care i-a mai avut în competiţie pe copiii Emanuel Olinici (9 ani), Daria Ioana Vişănescu (13 ani) şi Florin Condurat (13 ani). Ei au fost însoţiţi de antrenorul Vladimir Danilov. "
In proportie de 100% tipul e fiul preotulul de la mine din sat (Oreavul). Coincidentele sunt urmatoarele, in afara numelui: are 26 de ani (stiu sigur, pentru ca a fost in clasa cu fratele meu care are varsta asta), e legitimat la Poli Iasi (tipul de care vorbesc a facut facultatea acolo si sunt sanse mari sa fi ramas in capitala Moldovei), iar ultima e ca de mic il stiu pasionat de sah, participand la o multime de concursuri.
Acum sunt sigur de ceea ce am spus, Stefan venind acasa cu cupa castigata.
Singura fotografie gasita pe net este cea de mai sus, dar eu nu l-am mai vazut de cativa ani buni.
Numai respect, Stefanita.

Om bun

2009-03-01T19:30:00.003+02:00

Scurta prezentare care urmeaza se leaga de locul in care am fosta aseara. La Sala Palatului a avut loc editia 2009 a galei folk OM BUN.

Pentru cei care nu stiu, 4000 de oameni au venit ca sa aprecieze niste oameni de valoare care fac arta cu adevarat.
Ca sa trec la subiect, deschiderea recitalurilor a avut-o formatia ramniceana FORTELE DE MUNCA. Sincer sa fiu, nu auzisem de ei pana atunci, desi doua dintre nume imi sunau cunoscut, solistul Mihai Rapeanu fiind chiar coleg de liceu cu autorul acestui blog. Alaturi de acesta au "prestat" Sorin Calin si Dan Manciulea.

PS: poza de mai sus nu este actuala, dar alta n-am gasit.
Cu aceasta ocazie, cei trei au anuntat lansarea primului album "Intoarcerea la Eden". Numele FORTELE DE MUNCA este insotit de un slogan asortat: "Angajeaza-te!". Este o definitie a starii de fapt din trupa: toti cei trei membri (Dan Manciulea, Mihai Rapeanu si Sorin Calin) vin din zone care nu au legatura cu muzica, dar isi propun sa dea ce e mai bun din ei in acest domeniu, sa fie profesionisti.
Maiorul Dan Manciulea este comandantul pompierilor din Râmnicu Sărat. Cu o experienta muzicala de peste 20 de ani, interpretul si compozitorul pompier a scris peste o suta de melodii in cariera, iar talentul i-a fost confirmat în urma succesului piesei "Un minut", care a făcut furori în 2002.
Mai jos aveti piesele: PECO, Fara tine si Vino pe la mine

Numai respect
Multumiri surselor: www.ziare.ro, Realitatea, Radio 3net

Dan Puric

2009-02-19T21:16:00.003+02:00

Singura legatura a acestui om minunat cu tema mea este locul nasterii. Dan-Liviu Puric a venit pe lume la 12 februarie 1959 la Nehoiu.

Din cunostintele mele, doar locul de bastina ramane buzoian. Odata cu studiile se muta la Bucuresti, unde termina Liceul de Arte „Nicolae Tonitza” si mai apoi Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica la clasa "Bibanului" Dem Radulescu.
Primul teatru la care a activat a fost cel din Botosani, venind apoi la TNB unde a avut roluri printre care:

Ion Anapoda - "Idolul şi Ion Anapoda" de G.M. Zamfirescu, regia Ion Cojar, (2006)
Don Quijote - "Don Quijote" după Miguel de Cervantes, scenariu şi regie proprii, (2005)
"Vis" - One man show, scenariu şi regie proprii, (2005)
Agamiţă Dandanache - "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Grigore Gonţa, (2003)
Rică Venturiano - "O noapte furtunoasă" de I.L. Caragiale, regia Felix Alexa, (2002)
Revizorul - "Revizorul" de Nikolai Vasilievici Gogol, regia Serghei Cerkasski, (2002)
"Urmuz" - one man show după Urmuz, regia Cătălina Buzoianu, (1992)
Arlechino - "Jocul dragostei şi al întâmplării" de Pierre de Marivaux, regia Felix Alexa, (2001)
Eminescu - "Şi mai potoliţi-l pe Eminescu" de Cristian Tiberiu Popescu, regia Grigore Gonţa, (2000)
Brânzovenescu - "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Alexandru Tocilescu, (2000)
Doctor Sanderson - "Harvey" de Mary Chase, regia Tudor Mărăscu, (1994)
Jack Absolutul - "Rivalii" de Richard Sheridan, regia Horea Popescu, (1993)
"Jocul" (one man show), autor şi regia Traian Ailenei, (1991)
Sir Andrew Aguecheek - "Noaptea regilor" de William Shakespeare, regia Andrei Şerban, (1991)
Primăvara bobocilor - regia Mircea Mureşan, (1985)

De asemenea a fost regizor in alte cateva zeci de spectacole de teatru, dar si film. Spectacolele sale - Toujours l'amour, Made in Romania, Costumele, Don Quijote - au cutreierat lumea. În film, a jucat rolul principal în coproducţia româno-sârbă Broken Youth, regia Maria Marek dar şi în productii pentru Televiziunea din Lausanne.
In prezent doua dintre preocuparile sale cele mai importante sunt Asociatia Passe-Partout D.P. (o trupa de actori tineri condusa chiar de el) si pantomima.

Arta teatrala nu este singura in care exceleaza ARTISTUL Dan Puric, acesta publicand si cateva volume de scrieri pana in prezent. Dintre temele abordate cel mai des evidentiez identitatea nationala, credinta si om. Doua dintre cele mai interesante volume sunt "Cine Suntem" (2008) si "Despre omul frumos"(2009).
Un pasaj care trebuie sa ne puna pe ganduri este urmatorul:

“Antrenamentul de uitare la care este supus poporul roman, astazi, face ca gandirea si inima sa se roteasca pe loc si, din aceasta rotire in gol, paradoxal, o data cu trecutul, dispare si viitorul. El, omul de azi, pedaleaza zadarnic intr-un prezent continuu. A locui cu fiinta doar intr-o dimensiune a timpului – si aceea distorsionata – inseamna moartea lenta, dar sigura a identitatii” - spune Dan Puric în cartea sa.”Cine suntem”

Numai respect
Multumiri surselor de informatii: www.danpuric.ro, Asociatia Passe-Partout D.P., Wikipedia, Youtube

Vali Sterian

2009-02-03T20:16:00.003+02:00

Da, multi dintre voi v-ati dat seama. Voi vorbi sau, mai bine zis, voi aduna si pune cap la cap lucruri importante despre personalitati ale Rimnicului si Buzaului.
Incep cu un om destul de controversat in anii din urma: VALERIU STERIAN

S-a nascut pe 21 septembrie 1952 (deci, e tot fecioara ca si subsemnatul) in satul Stiubei unde tatal sau era invatator, urmand ca in 1955 sa se mute cu familia in alt sat "riveran" Rimnicului, Puiesti.
In 1960 se stabilesc in urbea Rimnicului Sarat, unde urmeaza scoala primara si liceul in timpul caruia isi face debutul muzical cu formatia "Copiii florilor".
Dupa ce la un concurs al liceelor a cantat cateva piese ale Beatles-ilor, a ajuns sa fie exmatriculat pe motiv ca "noi nu facem educaţie aşa". Atunci a fost primul moment in care, inchis in camera sa, a izbucnit: "Vino, Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni!".
Urmeaza apoi Facultatea de Psihologie la Bucuresti, ajungand sa cunoasca consacrarea in Cenaclul Flacara si Compania de Sunet.
Revolutia (sau ce a fost aia) din '89 l-a prins pe baricade, convins ca lupta pentru niste idealuri demne.
Periada postdecembrista a marcat aparitia a cateva dintre cele mai cunoscute melodii ale artistului, toate marcate de spiritul sau protestant.
Cele mai cunoscute au fost: Nopti, Vino Doamne! si Ruga, aparute imediat dupa 1990, iar in 1993 deschide un studio de inregistrari (B'Inişor) urmand sa colaboreze cu Alexandru Andrieş, Nicu Alifantis sau Doru Stănculescu.

Alaturi de Lucia (psiholog de profesie) a avut un fiu, Oliver, bateristul actual al trupei Voltaj, iar o strada din Rimnicu Sarat ii poarta numele. Tatal sau locuieste si acum in Rimnic, avand 83 de ani.
Sfarsitul nu l-a avut precum ar fi meritat. Fiind gasit vinovat intr-un accident rutier, in 1999 a fost arestat, iar un an mai tarziu moare rapus de boala.
„Valeriu Sterian era un profesionist, tot ce-ţi puteai dori in materie de cunoştinţe muzicale; a cântat alături de Joan Baez. Promova tinerele talente, dar era şi un iubitor de manifest, de protest.” (Lucia Sterian)
Multumiri surselor: Wikipedia, Jurnalul National, Youtube.

Oameni si locuri

2009-01-16T21:03:00.007+02:00

Stiti ce au in comun George Emil Palade, Valeriu Sterian, Mariana Bitang, Dan Puric, Benone Sinulescu, Adrian Porumboiu, Vasile Voiculescu, Grigore Gheba, Mihaela Runceanu, Petre Antonescu, Laurentiu Cazan, Ion Baiesu, Sarata Monteoru, vulcanii noroiosi, cel mai inalt brad din Europa, chihlimbarul de Colti, manastirea Poiana Marului, covrigii, carnatii de Plescoi, cascavalul Penteleu si tezaurul de la Pietroasele?

La mulţi ani, Românie!

2008-12-01T16:41:00.005+02:00

Azi am fost la parada militara de la Arcul de Triumf.
Printre sutele de politicieni si bagatori de seama, mi-au placut imagini ca cele de mai jos:

Sa incercam sa ignormam toata prostia si rautatea din jurul nostru si sa mergem mai departe.
Nu uita ca esti roman!

Păpuşa

2008-11-07T15:08:00.003+02:00

Nu e apelativul pe care il folosesc unii dintre conationalii nostri cand incearca sa agate vreo tipa, ci ultimul munte bifat de sussemnatul impreuna cu muntomanii din hattrick.
Dis de dimineata, treziti cu greu si depasind viteza legala pe alocuri am purces catre locul de intalnire de la Voina. Din Bucuresti, imbarcati in masina oficiala a FMDH, s-au prezentat Ursake, subsemnatul si Skandalouz, iar din Brasov Pasadia si Cristina.

Avand timp si de o oprire pentru mic dejun si poze la baraj, am reusit sa ajungem cu ceva vreme inaintea ardelenilor, Deh, mai lenti :P
Jonctiunea fiind facuta si rucsacurile puse in spate, am purces catre cabana Cuca.

Dupa un traseu lejer de o ora pe drum forestier am ajuns la aceasta si am luat in primire "camera" si am aflat ca batranul cabanier blajin (asa auzisem) nu mai este printre noi.

Dupa o scurta acomodare, si cu bagaje putine am intrat pe traseul pentru care venisem. Prima parte a fost, dupa mine, cea mai enervanta: urcus de-a coasta prin padure, iar dupa vreo ora si ceva am iesit in pajistea alpina.

Printre ierburi, unlele mai inalte, altele mai mici, ne-am apropiat usor catre partea de creasta in care se afla varful Papusa. Desi aflati la 2000 de metri, am reusit sa ne convingem singuri ca muntii patriei sunt destul de "populati" cu vehicule 4x4. Trei temerari incercau sa coboare la Voina cu masina cam pe unde noi urcasem cu "pe-josul".
Ajunsi in creasta, am admirat cu stomacele pline creasta Crailor si am plecat inapoi manati de amenintarea inserarii si de vantul care batea destul de tare.

Ajunsi inapoi la cabana in jur de ora 17, intunericul ne-a prins mancand la terasa de langa Cuca. Crenwurstii, maslinele, ceaiul si prajitura cu visine au fost "vedetele."
.
Din motive de inteles si in urma unui vot democratic de 3 pentru, unul impotriva si o abtinere am decis sa schimbam locul de dormit si cu aceasta ocazie unii dintre noi au fost initiati in mersul de noapte.
Ora in care am mers ne-a dat prilejul afirmarii muzicale, festivalul Mamaia fiind mic copil pe langa ce s-a interpretat de catre Ursul & Co.
Ascultand mare parte a unui anumit meci la acelasi radio ca si acum doi ani la Omu, mancand crenwursti si stalcind anumite nume de echipe din ht, ne-a luat somnul. In lupta cu mos Ene, am reusit sa aflu ca a fost 1-1.

Dupa o desteptare lenta, ne-am urnit catre Campulung unde am vizitat o veche biserica catolica, iar apoi ne-am separat drumurile.

Am ajuns destul de devreme acasa, iar acum am incalecat pe-o sa si v-am spus poveste-asa.

Valea Rîmnicului

2008-10-31T14:52:00.002+02:00

Este in acelasi timp numele locului de bastina al naratorului din acest mirific blog, dar si o zona cu privelisti deosebite, necunoscute insa majoritatii.
Intr-o perioada in care tulburelul si pastrama de berbecut (cel din pozele anterioare) faceau legea, ziua Cuvioasei Paraschiva a picat la tzanc pentru a lua o pauza din festin.
Asadar, fiind din zona si nedorind sa-mi deplasez fundul si Sandelul prea departe, am hotarat sa-mi iau familionul si sa ajungem la manastirea Poiana Marului, aflata la 50 de kilometri de Rîmnicu Sărat pe valea raului cu acelasi nume si in zona de unde mi se trage neamul. Pentru necunoscatori, la izvoare Rîmnicul Sărat este de fapt o apa dulce, dar se face saramura dupa ce preia apele unui paraias care spala o stanca de sare.
In continuare, aveti cateva poze destul de reusite:

De la Valea Rimnicului Sarat

Tineti aproape pentru ca maine plec in Iezer, iar in cateva zile voi reveni cu impresii.
Numai respect

Notre respect Lăcă!

2008-10-22T23:44:00.003+03:00

Marius Lacatus imi placea cand accelera, centra sau suta pe aripa dreapta, cand dadea bara-gol la Sevilla sau cand il executa pe Dasaev. Atunci era favoritul meu si asa mi-l voi aminti.
Din pacate, partea cu antrenoratul e una mai delicata pentru el si azi a luat decizia potrivita.
Numai respect.

Dupa luni si luni...

2008-10-19T21:54:00.004+03:00

...ma voi intoarce.
Asadar, la insistentele publicului revenim cu noi detalii "picante" din viata sus-semnatului.
Faceti-va timp pentru ca vom avea detalii din doua mini concedii de cate o saptamana petrecute in septembrie si octombrie.
Primul despre care vorbesc (coincidenta, si primul de anul asta) a debutat cu o nunta undeva pe la Rimnicu Valcea, dupa care au urmat cateva zile de "destrabalare".
Din ciclul "nicio biserica nu trebuie ratata", dupa-amiaza de 14 septembrie ne prindea in locul unde Mircea cel Batran a facut o frumoasa biserica, iar Radu Vasile a cazut la pace cu ortacii.
Daca n-ati ghicit, nici ca n-o sa va zic despre ce e vorba. Vedeti doar poza

De la 13--20 sept

Continuandu-ne "transhumanta" dinspre Oltenia catre Ardeal prin mirifica vale a Oltului plina de masini si ceata, iata-ne, dragii mosului, ajunsi in fosta capitala culturala europeana, urbea Sibiului.
Ce m-a impresionat pe mine: sistemul parcarii din Piata Mica si scarile din Biserica Evanghelica (cea mai inalta din oras).

De la 13--20 sept

Inoptatul a avut loc intr-o zona plina de spiritualitate, patria lui Goga si Cioran. Partea frumoasa e ca, la Paltinis, era plin de pasarici care topaiau prin omniprezenta ceata.

De la 13--20 sept

Ceata din seara anterioara s-a cam transformat intr-o ploaie mocaneasca ce ne-a insotit in tot periplul ce a urmat prin inima podisului Tarnavelor. Pana sa ajungem in Sighisoara am bifat inca o biserica, tot evanghelica, cea de la Biertan. Un singur lucru de punctat aici ar fi acela ca, daca se vrea, se poate face turism profitabil si la noi, exemplul cel mai clar fiind dat de un ghid neaos care facea rahatul bici pentru a impresiona un grup de babalaci anglo-saxoni.
Dupa Sighisoara, unde cu greu am scapat din "ghearele" unui artist care vroia sa-mi arate si ceea ce nu vroiam,

De la 13--20 sept

seara m-a prins apoi la Sovata, unde am ramas impresionat.
Desi ne-am cazat la un hotel old-style de 2**, probabil ca extrasezonul in care ne aflam a permis accesul la toate facilitatile "fratiorului" mai mare (cu 2** mai mult): sauna de doua feluri, piscina cu hidromasaj

De la 13--20 sept

, baie cu apa sarata (ni s-a garantat ca e din Lake Ursul), solar, masaj etc. Parca SPA ii zice.
Mult mai relaxati, ne-am continuat turul seciumii orbecaind tot prin ceata si frig.

De la 13--20 sept

Am bifat inca o data Tusnadul (cel putin eu)

De la 13--20 sept

si mi-am supus masina la un adevarat drive-test

De la 13--20 sept

facand slalom printre gropile soselei Bixad-Balvanyos-lacul Sf. Ana si printre imperfectiunile gramaticale locale.
Lacul m-a impresionat, chiar si prin ceata.

De la 13--20 sept

Promit sa revin vara ca sa pot face o baie/plaja etc
Pentru ca Sandelului nu prea-i place la campie, am incercat sa-l imit pe "Misu Curajosu" (1600...anul, nu cmc de la masina) si am ajuns pe plaiurile Moldovei, inchizand astfel cercul.
Inca o poza care arata ca in aceasta calatorie n-au fost abuzate animale:

De la 13--20 sept

Daca tot vorbim de animale (nu eu), iata si populatia din gospodaria proprietate personala (mai bine zis a parintilor)

De la 13--20 sept

Observatie: tipul cu cornite din poza de mai sus s-a cam metamorfozat in pastrama intre timp, dar despre asta vom vorbi in episodul urmator.
Pentru ca nu mai fusesem de mult, am revenit intr-o alta racoroasa zi la Cascada Putnei aflata in zona Lepsa

De la 13--20 sept

, am mai bifat o manastire (Sfanta Treime - Podul Bulgarului) si mi-am luat zborul precum Ceausescu catre capitala

De la 13--20 sept

...elicopterul e doar de design.
Apropo, s-a facut porumbul anul asta:

De la 13--20 sept

Numai respect
Va urma partea a doua despre concediul de octombrie: pastramiada

Transfăgărăşan

2008-08-30T15:37:00.004+03:00

Revin dupa ceva vreme cu cateva insemnari ale evenimentelor care au avut loc in ultimul timp.
Asadar, dupa cum va "amenintam" anterior, mi-am luat bolid (a se citi Sandero) si 4 ani de-acum incolo voi cotiza la leasing.
Propunandu-mi asta inca dinainte, primul drum mai serios pe care l-am facut a fost unul care a cuprins si Transfagarasanul.
Mult mai comozi decat in datile cand plecam cu trenul, ne-am urnit din capitala, 4 oameni cu bagaje de week-end, in jurul orei 7 in directia Pitesti. Beneficiind de autostrada mai putin circulata, spre deosebire de cei care mergeau la mare, am ocolit locurile natale ale Sandelului indreptandu-ne spre Curtea de Arges unde am ajuns lejer in jurul orei 10. Aici am zabovit un pic admirand locul unde Manole a intrat in istorie si Ana in perete.

Continuarea dumului a fost catre creasta Fagarasilor, zicand pas de acesta data cetatii Poenari si oprindune mai apoi la Vidraru unde era o aglomeratie ca la Lizeanu in zilele bune. Nici politistii nu lipseau, dar nu prea aveau mare succes.

Iarasi poze:

De aici incepea insa partea frumoasa. La peisaj ma refer, caci drumul lasa enorm de dorit (a se citi bombardat). Altii n-au nici 1% din natura noastra si totusi se descurca mult mai bine la turism :(
Ajungand in golul alpin, primul popas a fost la Cascada Capra de care cu greu am reusit sa ne bucuram si sa o fotografiem printre vanzatori de branza afumata, porumb fiert dulciuri si amintiri de vacanta.

La Balea lac ce sa fie? Pacat de peisajul superb al muntelui care era poluat in toate felurile.
Aici am facut o pauza mai lunga prilejuita de servirea pranzului pe o piatra cu privelistea cabanei in fata

Cu burta plina, mi-am permis sa ma dau un pic si in spectacol si devenind romantic fata de draga mea iubita.
, iar expresia "ce mica-i lumea" a fost inca o data probata, chiar la plecare revazandu-l pe celebrul "Fane Teparu'" (pentru cunoscatori) si apoi angajandu-ne pe coborarea spre Balea Cascada. Aici, parca eram in alta tara. Soseaua, desi la aproape 2000 m, era ca in palma.
.
Cascada n-am mai bifat-o speriati de perspectiva inserarii si de cativa nori amenintatori si am continuat coborarea pana la Cartisoara. Am gasit aici un loc de cazare la un "particular", dar am decis pana la urma sa mergem sa incercam innoptarea la Sambata de Sus.
Aici, din pacate, n-am reusit sa gasim vreo pensiune si am prins pana la urma ultimele locuri la casute.

Din nou apare intrebarea: de ce nu suntem in stare sa profitam de conditiile naturale si sa facem turism cel putin civilizat? Spun asta pentru ca baile erau infecte, apa calda printre picaturi, gunoaie peste tot si manele la maxim noaptea.
Au compensat insa peisajul superb si pastravul delicios servit in timp ce afara ploua cu galeata la pastravaria-pensiune Floarea Reginei aflata la cateva sute de metri mai sus.
Cateva beri au jucat un excelent rol de somnifer si a doua zi ne gasea proaspeti pentru o noua zi de calatorie.
Paraul care curgea chiar prin spatele casutei ne-a servit atat ca decor pentru fotografii ca aceasta:
, dar si ca sursa de apa pentru spalarea carausului

Urmatorul punct de oprire: Manastirea Brancoveanu, aflata ceva mai jos si unde era, din nou, puzderie de oameni.

Continuand apoi, am ales drumul "pe sub munte"

indreptandu-ne spre Lisa, Zarnesiti si apoi Rasnov unde am vazut (cel putin eu) din nou cetatea taraneasca cu toate cotloanele si pietrele dintr-insa.

Pentru ca ne gandeam ca Valea Prahovei ar fi o varianta sinucigasa din punct de vedere al traficului, am ales varianta Bran-Rucar-Targoviste. "Am scapat de dracu', dar am dat de tac'su"
pentru ca distanta pana la celebrul castel am facut-o cu viteza melcului. Dupa Bran s-a mers destul de bine, drumul fiind presarat cu cateva semafoare (se lucreaza la drum chiar in sezon, deh) si zeci de vanzatori ambulanti. Specific acestei zone era ca se vindeau pe marginea drumului pana si catei ciobabesti care erau prezentati alaturi de parintii fiorosi.
O ultima oprire a fost la Cheile si Pestera Dambovicioarei. Ma simt nevoit sa repet, dar si aici, desi se platea o taxa de 1 leu de persoana, erau gunoaie, gratare pensiuni "bine plasate" si muzica "buna" peste tot. Celebrii copii ghizi erau si ei la datorie, cu o replica noua la sfarsit: "Aici turul se sfarseste, cine doreste pe ghid il plateste"

Continuand printre dealurile pline de livezi dintre Campulung si Targoviste, inserarea, sfarsitul rodajului la Sandero si o ploaie torentiala ne-au prins, spre norocul nostru, doar aproape de Bucuresti.
Inca ceva de precizat ar fi ca am facut in total 635 de km cu un consum mediu de 6 l/100 km si Sandi s-a comportat fara cusur.

Sandi

2008-07-12T08:05:00.002+03:00

Trăim in România şi asta ne ocupă tot timpul

2008-07-08T23:30:00.004+03:00

De asemenea, o imagine clara a modului in care "doreii" isi fac datoria:

Sviştov

2008-06-22T12:56:00.006+03:00

Poate va intrebati ce este Sviştov. Ca sa va satisfac curiozitatea, va spun ca e locul unde am calcat cand am parasit pentru prima data pamantul patriei mele Românica.

E un amarat de orasel aflat pe partea aialta a Dunarii fata de Zimnicea (cel mai sudic oras al nostru...ce tare sunt!).
Cu ce ocazie pe acolo? Multinationala la care lucrez a sarbatorit o frumoasa varsta si, cu ocazia asta, ne-a dus pe toti sa ne dam in barci (a se citi plimbare cu vaporasul) si sa bagam in noi (mancare si bautura. Apropo, destul de buna berea Zagorka) in tara "prietenului" Stoicikov.
De asemenea, impartiti in echipe, am participat la un concurs de arta cinematografica (videoclipuri de cate 3 minute) unde mi-am dovedit, din nou, talentul. Am luat premiul pentru CEL MAI BUN FILM.

Toata distributia din filmuletul nostru este asta:

Promit sa revin si cu macar un clip de indata ce voi intra in posesie.

EU-ROmania

2008-06-08T15:40:00.002+03:00

In aceasta perioada, probabil si din cauza fotbalului, m-a lovit brusc un puseu de patriotism.
Sunt ramnicean, stelist, materialist, tanar, egoist si arogant, dar peste toate sunt roman si simt romaneste.
Uitati de ce:

De asemenea, in timp ce altii se inghesuie sa plece in vacante afara, prefer sa merg inca prin Romania (sa recunosc: si partea financiara nu mi-a permis). Sunt inca multe locuri superbe in Romania, locuri in care gunoaiele, jeepurile si manelele n-au devenit o obisnuinta.

Ca sa revenim la perioada prezenta: HAI ROMANIA!

Numai respect.

Nişte ţărani

2008-05-20T23:34:00.003+03:00

Aveti mai jos cele mai tari reclame facute vreodata in Romania:

Numai respect

2%

2008-04-30T19:12:00.002+03:00

Salutare, oameni buni.
Gues who's back?
Asadar, m-am intors cu cateva impresii dupa o perioada cam lunga de nescris p-acilea.
1. Numai respect http://thereistomorrow.blogspot.com/
2. Orientati-va cat mai repede cu cei 2%.
Voi reveni.