The Greatest Job on Earth

Dupa

...iata ca a aparut si

Numai respect

La plimbare prin vecini (2)

Nu sunt eu mare amator de vacante pe litoral, dar vrand-nevrand a trebuit sa bifez si o vizita la Marea Neagra anul acesta.
In plin sezon e mare balamuc pe drum si scumpete in statiuni, iar turismul estival romanesc "jigneste" adesea turistii si, prin urmare, am zis sa incercam si la vecinii bulgarasi. Sa nu zicem ca n-am incercat.
Rezervarea nu ne-a facut probleme, fiind rezolvata inca din primavara fara a plati vreun avans. Am ales Hotelul Erma de la Nisipurile de Aur si, dupa cum aveam sa constatam ulterior, totul a fost aproape ca la carte.
N-am fost singuri in cele 5 zile, fiindu-ne alaturi o proaspata familie de prieteni: Dana si Ionut, care si-au petrecut o mini luna de miere.
Singurele temeri, cele legate de vreme, pareau sa se adevereasca odata cu prima zi. Tot drumul a fost o ploaie continua, doar seara oprindu-se stoarcerea norilor.
Dupa inca o zi mai innorata in care am avut ocazia sa descoperim statiunea per pedes, am avut parte si de 2-3 zile mai insorite (una chiar calduroasa) in care am profitat de plaja si baie in mare.














In penultima zi, fiind destul de prajiti pe plaja, am fost sa ne balacim la piscina si jacuzzi-ul hotelului vecin (5*).

Sfarsitul escapadei noastre bulgaresti a fost alocat cumpararii de suveniruri si alte prostioare. La Nisipurile de Aur ca si in toata tara vecina toate plecau de la trandafiri: creme, sapunuri, miere, dulceata, parfum, bauturi alcoolice si multe altele.
In drum catre Romania, un alt loc la care am vrut sa ne oprim a fost Castelul Reginei Maria de la Balcic. De fapt, nu e un castel, ci o foarte frumoasa gradina cosntruita in trepte care pleaca de la mare si este presarata cu scari, alei, paraiase si case in care se relaxa o parte a familiei regale acum aproape un secol.




Printre altele, am vazut si mormantul unde a fost ingropata initial inima reginei, in acea vreme Cadrilaterul fiind teritoriu romanesc,
Ca sa trag o concluzie finala, pot sa spun ca ai nostri mai au mult pana sa faca turism de vara la mare ca si vecinii cu ceafa lata. Asta din toate punctele de vedere si in primul rand cazare, servire si curatenie. Pe de alta parte, satele lor par a fi parasite, dar poate e doar partea mai saracacioasa si nu e la fel peste tot.
PS: acum ca am vazut Ungaria, Austria si Bulgaria intr-un singur an, mi s-a pus pata si vreau sa vizitez cat de curand si Serbia.
Numai bine

Toate (Sa)cele bune

Traseul a inceput intr-o frumoasa dimineata de joi, parasind de urgenta capitala. Trecand prin Ploiesti, prima oprire a fost la Slanic Prahova la o saramura. Nu de pui sau de peste, ci de oameni, pentru ca erau destui care se balaceau in strandul natural cu apa sarata.



Dupa cateva ore de balaceala, am dat bice cailor putere indreptandu-ne pe valea Teleajenului catre Cheia unde ne-am oprit sa vedem manastirea, prilej cu care ne-am intalnit pentru prima data dupa mult timp cu o veche prietena: ploaia.

Trecand apoi printre picaturi si tir-uri de pasul Bratocea, am ajuns cu bine la gazda noastra pentru doua nopti: Hanul Muresenilor din Sacele. De la bun inceput, vreau sa laud si sa va recomand cu toata sinceritatea sa mergeti acolo cu orice ocazie. Are cam tot ce va doriti: amplasament natural deosebit, camere si restaurant de clasa, servire aidoma la un pret mai mult decat rezonabil. Pe deasupra primesc si tichete de vacanta (da, alea ale lui madame Udrea).





Dupa o seara relaxanta la restaurant si piscina, somnul ne-a prins destul de repede, asteptand a doua zi.
Spre deosebire de joi, sfanta zi de vineri a venit fara ploaie, dar tot cu cerul acoperit. Obiectivul principal al zilei a fost orasul Brasov si imprejurimile.
Am vazut cam tot ce se putea din fostul oras Stalin.
Biserica Sf. Nicolae si prima scoala romaneasca din Scheii Brasovului

Zidurile cetatii cu Turnul Negru, Bastionul Graft si Turnul Alb





Piata Sfatului si Biserica Neagra


Strada Sforii (cea mai ingusta strada din Europa avand un metru si un pic)

Pe nepoftite, dupa amiaza a aparut din nou vechea cunostinta de care va povesteam mai devreme si am fost siliti sa ne continuam ziua pe patru roti.
Am mai facut pana spre seara un mic tur in care am bifat Poiana Brasov, Rasnov, Paraul Rece, Predeal, Timis, intorcandu-ne apoi la baza.
Ultima zi a fost dedicata intoarcerii catre Bucuresti, dar pe alt traseu presarat cu multe opriri.
Primul popas a fost la mitingul aviatic Transilvaero Show de la Ghimbav.





Trecand destul de repede prin aglomeratia specifica zonei Bran-Moieciu, ne-am intreptat voiniceste catre Rucar oprindu-ne intre timp sa admiram si peisajul oferit de Bucegi si Piatra Craiului.

Dupa o cursa nebuna de urmarire a catorva cisterne si camioane greoaie cu lemne, ne-am lasat batuti, oprindu-ne la mausoleul de la Mateias. Putina lume il cunoaste, dar e cel putin la fel de impunator ca cel de la Marasesti.

Traseul catre casa a mai fost presarat cu cateva scurte opriri la Namaiesti (celebra manastire construita in stanca), Campulung Muscel (prima capitala a Tarii Romanesti) si Pitesti (plaiurile natale ale credinciosului Sandel), iar inserarea ploioasa impreuna cu un bec rosu la benzina au aparut chiar la intrarea in capitala tarisoarei in care traim.
Numai respect

Hora Unirii

"Hai sa dam mana cu mana, sa unim provinciile romane". Cu aceste cuvinte pot sintetiza calatoria avuta pe traseul: Bucuresti-Buzau-Bacau-Targu Neamt-Cheile Bicazului-Lacu Rosu-Zetea-Tusnad-7 Scari-Sinaia-Targoviste-Bucuresti. Asadar, am unit Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania precum Mihai Viteazu la 1600. Spre deosebire de Misu care a avut un singur armasar, noi am fost "calare" pe cei 90 aflati sub capota bravului Sandel.
Am apreciat: curatenia si drumurile bune din Moldova, orasul Piatra Neamt, cetatea Neamt, scarile si vremea din toata calatoria.
Nu am apreciat: drumurile din Ardeal, pantofaro-cocalaro-manelisto-pitipoancele de pe iarba verde.
Cam atat am avut de spus. Pozele vorbesc de acum:

Promovari

Sezonul proaspat incheiat a adus doua pronovari echipelor rimnicene din diviziile inferioare.
Probabil stiti ca Olimpia e deja in B dupa ce a defilat in C1, dar asta nu e totul.
Ca sa nu se lase mai prejos, "colegii" din amonte, FC Dumitresti, au castigat divizia judeteana Vrancea, impunandu-se apoi si la barajul cu cei din Bacau. Asadar, au ajuns in C. Recunoasc ca n-am auzit inca decat de un nume, Bodoc, fost jucator la Olimpia, dar promit ca ii voi urmari mai mult de acum.
Le urez succes si sper ca vor face o figura frunoasa si nu va fi doar un foc de paie.

Valea Rîmnicului...se intoarce

Vintileasca (undeva la izvoarele Ramnicului Sarat)

REALITATEA.NET - Vacanţă departe de lume la Vintileasca

Poze din zona Dumitresti-Vintileasca


iar Dumitresti


Bisoca, all inclusive


Bisoca din nou

La plimbare prin vecini

Asadar, de cateva zile ne-am intors din calatoria prin “Imperiul Austro-Ungar”, dar abia acum am gasit timp pentru a aseza cateva impresii si fotografii (n.b. pozele sunt un pic "taiate". pentru a le vedea in intregime, dati click pe fiecare).

Dragii mosului, povestea noastra incepe in ziua de 25 aprilie, cand am purces pentru scurta incalzire catre Ramnicu Valcea unde urma sa imbarcam alti doi calatori: Laura si Victor.

Nici nu aparusera zorii zilei de 26 si Sandelul a demarat catre occident, fiind strunit pe rand de catre cei doi conducatori auto. Ascultand muzica si rontaind cate ceva, timpul a trecut mai usor si inca nu se simtea ca dormisem doar 4 ore. Am bifat cu rasaritul in spinare germanul (din multe puncte de vedere) Sibiu, Sebesul, Deva cu cetatea in renovare si Lipova, bucurandu-ne de un asfalt ne-romanesc. Pacat ca nu e inca autostrada.

Ultimele opriri din patrie au fost la Arad pentru cateva poze si la Nadlac pentru “a da nutret bidiviior” de sub capota si a ingurgita cateva sandviciuri drept mic dejun.

Cu destul curaj am inaintat catre pusta hunica, formalitatile de la frontiera trecand fara probleme.

Diferentele, din toate punctele de vedere (asfalt trafic, curatenie, oameni, in general), au inceput sa se perceapa de pe la Szeged si au fost evidente cand am intrat pe autostrada catre Budapesta. Vreau si pentru Romanica asa ceva macar 5-600 km.

Admirand peisajul, nici nu ne-am dat seama cand am trecut pe langa Budapesta in jurul pranzului. De aici se cam schimba peisajul, campia neteda cedand locul dealurilor joase printre care autostrada slaloma creand un peisaj interesant.

Dupa scurt timp am intrat in Austria, ajungand Pensiunea Lucinel de langa Viena, din Maria Ellend.

Desi cam rupti de oboseala, la sfaturile lui Lucian, gazda nostra, am ales sa vizitam chiar din acea seara centrul Vienei pana unde sunt cam 30 de kilometri. Gasind cu greu un loc de parcare fara plata sau ridicare cu platforma pentru masina, am luat la pas cateva din obiectivele din “downtown”: Muzeul de Arta Moderna, Muzeul de Stiintele Naturii, Hofburgul sau Parlamentul. De mentionat ca fotografiile de mai jos nu prea sunt opera subsemnatului, ci a talentatei mele iubite care a fost “fotograful oficial” al expeditiei.

Zeci de trasuri, cladiri clasice impresionante, curatenie, oameni relaxati, liniste. Cam acestea sunt cuvintele care definesc civilizatia vieneza, dupa parerea mea.

Seara, inapoi la pensiune, paturile erau ca un magnet si n-am mai fost in stare de aproape nimic, doar stabilirea vizitei la Schonbrunn de a doua zi si o cina lejera fiind prioritatile.

In ziua in care am vizitat resedinta de vara a habsburgilor, parcarea n-a mai fost o problema, gasind cu usurinta un loc printre alte sute de masini din tari din afara Austriei. Problema era acum timpul alocat pentru admirarea maretiei parcului si a tuturor obiectivelor care tineau de Schonbrunn: palatul, gradina zoologica, parcul, poarta Gloriette sau labirintul. Doar pe ultimul nu l-am bifat, insa restul au meritat tot timpul si banii. Zoo a fost de exceptie cu cateva plusuri pentru ursii polari, tigri si vulturi.

Ce mi-a placut? Ordinea exemplara din parc si din padurea dinprejur. Ce m-a enervat? Grupurile de italieni galagiosi, mai ales ghizii.

Urmatoarea zi a fost alocata in special mersului pe jos. Am ajuns cu masina pana undeva langa Prater, bifand din mers si stadionul Ernst Happel, si am purces la traversarea per pedes a unei zone ce cuprindea parcul mai sus mentionat si zona centrala, cu accent pe domul Sf. Stefan.

Intr-o zi in care am tocit talpile incaltarilor si am ajuns rupti rau de oboseala seara, am reusit sa vedem in afara celor mai sus mentionate: din nou Hofburgul, Opera, Primaria, muzeul Albertina, o biserica ortodoxa interesanta si destule bulevarde de o parte si de alta a Dunarii.

Seara ne-a prins luand cina la un restaurant din parcul de distractii (cam scump, ce-i drept) si "plinbandu-ne" cu diversele trenulete, roti si alte dracovenii producatoare de adrenalina. Iti trebui insa timp si bani destui ca sa le “savurezi” pe toate.

O paranteza de facut aici. Pe autostrada austriaca, in zona aeroportului, am vazut reclama la “eterna si fascinanta” Romanien (aveam viteza, asa ca trebuie sa ma credeti pe cuvant pentru ca n-am facut poze).

Lasandu-l pe Lucian cu bine in urma, am setat GPS-ul catre Budapesta si am plecat intr-acolo, cu o scurta escala pentru cateva mici cumparaturi de la supermarket. Deja traseul pe autostrada nu ne mai impresiona, doar vantul vajaind pe langa Sandelul care se avanta catre inima Ungariei.

Ajunsi spre dupa-amiza la Pensiunea Korona, am parcat cu greu masina in micuta lor curte si am luat rapid camera in primire.

Avand si ceva timp la dispozitie, am hotarat sa ne acomodam un pic cu zona centrala a Budapestei. Desi din principiu nu-mi place sa merg fara bilet, aici am “fost nevoit” s-o fac, pregatindu-mi oricum scuza ca sunt strain.

Am reusit sa vedem in acea seara destul de mult pentru cele cateva ore: castelul Buda, podul Szecheny si o buna bucata din faleza Dunarii.

De apreciat ca, desi ziua nu exceleaza, la lasarea intunericului sunt foarte bine puse in valoare de luminile care le accentueaza maretia.

Inainte de primul somn unguresc, o bine-meritata sauna ne-a relaxat total, asternuturile primindu-ne cu “bratele deschise.”.

Ziua urmatoare a fost consacrata turului aproape total al obiectivelor importante ale Budapestei. Am debutat cu un mic dejun pe cinste la restaurantul pensiunii. Tot respectul pentru mancare si bauturi.

Ca de obicei, am ajuns in centru facand blatul pe transportul in comun. De acolo am inceput aventura urcand pe jos pe dealul Gellert pana la Citadela.

Slalomand printre negustorii de suveniruri, majoritatea macar vorbitori de romana, am ales varianta turului cu autobuzul decapotabil care mai tarziu s-a dovedit a fi tare inspirata prin prisma distantelor mari de parcurs si a dealurilor de urcat. La un pret de circa 20 de euro de persoana aveai un abonament de o zi pe autobuzul care facea turul principalelor locuri de vazut cu escala unde vroiai si cand vroiai, plus croaziere de zi si noapte pe Dunare cu vaporasul.

Obiective vazute: Bastionul Pescarilor, labirintul subteran, Parlamentul, Baile Szecheny, Biserica Sf Stefan, Piata Eroilor. Printre cele cateva ture cu autobuzul, am avut timp sa ne si plimbam pe celebra Vaci utca, plina de magazine de firma si fite pe masura.

Croazierele, desi ofereau privelisti superbe, au avut cateva hibe. Ziua te batea prea tare soarele, iar noaptea vantul. Bine ca am avut paturici ca sa punem peste noi.

N-am reusit sa ajungem la baile termale ale Budapestei, cum stabilisem initial, dar am compensat printr-o escala de o zi in Hajduszoboszlo, statiunea de langa Debrecen. Am ajuns mai tarziu din cauza ca , deh, e 1 Mai si la ei, iar ungurii imbarcati in multe Suzuki-uri plecau unde vedeau cu ochii.

In Hajdu insa, era mai greu cu comunicarea. De obicei mergea un “do you speak english?”, dar salvarea a venit din partea catorva conationali de etnie maghiara. Ne-am cazat la un pret super acceptabil si in conditii decente la campingul aflat la 10 minute de strand si am luat repede drumul bazinelor cu apa calda si sarata.

Printre sute de frati romani, am savurat balaceala timp de vreo doua ore, dupa care plimbarea ne-a amintit de statiunile de pe litoral. Peste tot erau tonete care vindeau inghetata, langosi, dulciuri sau suveniruri si se auzea muzica balcanica.

Dimineata Zilei mondiale a tineretului ne-a gasit in apropiere de vama Bors, intrand in tara prin zona Bihorului.

Traseul nostru a continuat apoi prin inima Apusenilor, cu cateva opriri la mormantul lui Avram Iancu si Gorunul lui Horea din Tebea, dar si la restaurantul unei pensiuni din Brad.

Toata stima pentru estetica, mancarea si preturile de la pensiunea Ana Maria.

Trecand pe langa Deva, ne-am continuat 8-ul (traseul nostru a avut oarecum forma de 8) inaintand catre valea Jiului cu o scurta oprire la castelui Huniazilor. De mentionat diferenta dintre modurile de a face turism din cele doua tari comparativ cu Romanica. Vorba cuiva de la strandul unguresc (roman din Cluj): "Difera oamenii, nu natura sau istoria ca acolo stam bine".

Desi initial drumul era in regula, dupa Petrosani peisajul contrasteaza “flagrant” cu soseaua, aceasta parand ca tocmai a suferit un bombardament. Tot pe acolo mi-am pus o intrebare, un pic filosofica: de ce in vechiul regim se puteau face tuneluri de zeci de kilometri prin stanca pentru a trece calea ferata sau soseaua, iar acum nu se poate face o autostrada prin campul drept ca in palma? Nu va chinuiti sa dati un raspuns pentru ca va veti enerva degeaba.

Dupa cateva picaturi de ploaie, cateva ore mai tarziu am vazut pentru prima oara si Targu Jiu cu a lui coloana brancusiana si am ajuns agale inapoi pe malul Oltului in celalalt Ramnic al patriei.

A doua zi eram iar in capitala frumoasei noastre tarisoare, urmand sa ne intoarcem la munca si sa asteptam urmatoarele “escapade”.

Numai respect